O nouă tulpină face ravagii în România
INSP a transmis luni, 8 martie, că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu varianta braziliană P.1. a COVID-19.
Unul dintre acesta cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul București, simptomatic. Conform sursei menționate, acesta are condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și contact cunoscut cu noul coronavirus.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare
De asemenea, al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din municipiul București, simptomatic. Condiții medicale preexistente au fost confirmate și în acest caz. INSP arată că o sursa posibilă de infectare ar putea fi unul dintre colegi.
Trebuie menționat că ancheta epidemiologică pentru cele două cazuri este în desfășurare. Tulpina braziliană are unele mutații comune cu cea din Africa de Sud și oamenii de știință se tem că vaccinurile aflate acum în producție nu sunt eficiente împotriva acesteia, spre deosebire de tulpina britanică, împotriva căreia vaccinurile sunt eficiente.
Bilanţ COVID-19, 8 martie
Până astăzi, 8 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 830.563 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 761.631 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.280 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 302 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 20.963 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 07.03.2021 (10:00) – 08.03.2021 (10:00) au fost raportate 63 de decese (31 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București.