Tragedie în China. Potrivit ultimelor informații transmise de autoritățile locale, un hotel s-a prăbușit în China în după-amiaza zilei de luni. O Personă a murit, iar alte zece persoane au fost date dispărute, scrie AFP.
“Operaţiunile de salvare continuă şi o anchetă este în curs pentru a stabili cauzele dramei” care s-a produs la 15:33 ora locală (07:33 GMT), a anunţat primăria pe reţeaua socială Weibo.
De menționat este faptul că alte șapte persoane au fost scoase în viaţă dintre dărâmăturile hotelului Siji Kaiyuan, dar trei sunt într-o stare preocupantă, mai precizează sursa citată.
În ceea ce privește hotelul în care s-a produs tragedia, acesta a fost deschis în anul 2018 și avea 54 de cmare, dar și o sală de banchet, se arată pe site-ul chinezesc de rezervări turistice Ctrip.
Tragedie în China. Un hotel s-a prăbușit
Potrivit imaginilor difuzate de CCTV, zeci de salvatori s-au mobilizat în combinezoane portocalii cu căști de protecţie, alături de un munte de dărâmături.
Amintim faptul că Suzhou este un oraş cu un bogat patrimoniu istoric şi arhitectural care atrage numeroşi turişti. Are 12 milioane de locuitori și este situat la circa 80 km vest de Shanghai.
În ceea ce privește cazurile de prăbuşire a unor imobile, de ceva timp, acestea apar cu regularitate în China, majoritatea anchetelor demonstrând nerespectarea normelor de construcţie.
În urmă cu un an, mai exact în luna martie 2020, un alt hotel rechiziţionat ca loc de carantină împotriva epidemiei de COVID-19 s-a prăbuşit în oraşul de coastă Quanzhou, provocând moartea a 29 de persoane. La acel moment, în timpul anchetei, autoritățile au descoperit că trei etaje au fost adăugate ilegal la edificiu, care iniţial avea patru etaje.
Totodată, în anul 2016, cel puţin 20 de persoane au murit după ce clădiri sumare de mai multe etaje, în care trăiau muncitori, s-au prăbuşit în oraşul Wenzhou.