Este vorba de Ordonanţa Militară nr. 5, adoptată luni, 30 martie, privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.
Astfel, se prelungeşte măsura suspendării mai multor zboruri dinspre şi spre Italia şi Spania. Totodată, s-au înnăsprit pedepsele pentru persoanele care nu respectă condiţiile de carantină şi de izolare la domiciliu.
„Ordonanța militară numărul 5, adoptată astăzi, având o valabilitate impusă de apariția în MO. Ordonanța Militară nr. 5: Se prelungește suspendarea zborurile spre dinspre Spania pentru încă 14 zile. Se prelungește suspendarea zborurile spre dinspre Italia pentru încă 14 zile începând din 6 aprilie. Persoanele care părăsesc locul de carantinare vor răspunde penal. Prin articolul 3, s-a completat articolul 3 al Ordonanței Militare nr 4: Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare și vor fi obligate să suporte cheltuielile efectuate cu carantinarea și vor răspunde penal conform legiiPersoanele care nu respectă izolarea la domiciliu vor fi sancționate și contravențional”, a anunțat Bogdan Despescu.
Arafat: pacienții nu pot să rămână în UPU și trebuie să fie internați!
Secretarul de stat Raed Arafat a făcut o serie de precizări privind condiţiile dispoziţia primirii pacienţilor suspecţi sau nu ca având COVID-19 în secţiile UPU şi a altor secţii din spitale. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că pacienții nu pot să rămână în UPU și trebuie să fie internați chiar dacă nu au testarea COVID-19 infirmată sau confirmată.
„Deci nu este vorba despre o internare forţată a bolnavului COVID pozitiv în orice spital. Este o forţare pentru a se lua decizii potrivit stării pacientului pentru a-i salva viaţa. Aici vorbim de urgenţe”, a precizat şeful DSU.
„O să mă refer la ordinul prin care am stabilit că pacienţii nu pot să rămână în UPU şi că trebuie să fie internaţi chiar dacă nu au testarea pentru COVID infirmată sau confimată.
Am făcut unele reacţii şi vreau să clarific ordinul. (…) Articolul 2, alin. 2 spune: ‘Pacienţii prevăzuţi la alin. 1, pentru care este necesară spitalizarea, sunt internaţi în secţiile spitalului unde s-au prezentat – asta e prima variantă – în secţiile celorlalte spitale de specialitate conform prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1091 pe 2006 (…) – a doua variantă – sau în spitale nominalizate de Direcţiile de Sănătate Publică – a treia variantă – care pot să fie şi spitalele de suport pentru COVID care sunt anunţate de Ministerul Sănătăţii.
Deci, nimeni nu a zis că bolnavul se internează obligatoriu în spitalul respectiv, dar o soluţie pentru bolnav trebuie să fie găsită, iar bolnavul, dacă este în stare critică, trebuie să fie tratat. Şi aici vorbim de exemplu de cazuri de traumă care sunt suspicionate să aibă şi COVID. Nu pot să aştepte trauma să fie tratată până se termină testul pentru COVID”, a declarat Arafat în conferinţa de presă de la la MAI.
„Subliniez situația deosebită din Suceava. 593 de cazuri din cele 2.109 se află în municipiul Suceava. Am considerat medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei”, a smai spus Raed Arafat.
Număr record de decese la Suceava
Grupul de comunicare strategică a informat într-un comunicat că de la Suceava au fost raportat la INSP de abia luni seara alte 13 decese din cauza noului coronavirus înregistrate la Spitalul judeţean din oraş în perioada 22- 29 martie 2020.
Toate cele 13 persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 80 de ani au fost internate în Spitalul Judetean de Urgență Suceava, in mai multe sectii, după cum urmează, nefrologie, boli interne, chirurgie plastică, gastroenterologie.
În prezent, în România au fost confirmate 2.109 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). 209 de cazuri au fost declarate vindecate şi externate ( 55 la Timişoara, 80 la Bucureşti, 23 la Iaşi, 15 la Caraş-Severin, 7 la Craiova, 10 la Constanţa, 10 la Prahova şi 2 la Cluj, 1 la Galaţi, 1 la Mureş , 1 la Bihor, 1 la Brăila, 3 la Braşov).