Deputații au votat Codul electoral care prevede că românii din Diaspora vor putea vota timp de trei zile la alegeri, iar în ultima zi de vot până la ora 23:59.
De asemenea, aceștia vor putea vota și prin corespondență.
Proiectul a trecut cu 228 de voturi pentru, un vot contra și 19 abțineri.
Deputatții au respins, însă, la dezbaterile asupra proiectului, cu 187 de voturi „împotrivă” și 22 voturi „pentru” amendamentul prin care publicarea exit-poll-urilor să se facă doar după ora 24:00 din ultima zi de vot.
Inițiativa legislativă modifică următoarele legi: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă; Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Propunerea de lege a primit, marți, de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, un raport de adoptare, cu amendamente.
Românii din afara țării vor putea vota la alegerile prezidențiale pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.