Decizie de ultimă oră luată de premierul Florin Cîțu. Vlad Voiculescu a fost demis din funcția de ministru al Sănătății, în urma discuțiilor purtate de premier și președintele Klaus Iohannis.
Anunțul a fost făcut hiar de premierul Florin Cîțu. Potrivit acestuia, în urma unei discuții purtate cu președintele Klaus Iohannis, s-au înaintat documentele pentru revocarea din funcție a ministrului Sănătății Vlad Voiculescu.
Totodată, s-a decis și demiterea din funcție a secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan. Premierul a mai menționat că decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi.
„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății.
Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunțat Cîțu, în urmă cu câteva momente.
Andreea Moldovan a fost demisă și ea
De menționat este faptul că, demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății vine după ce, de două săptămâni, tesiuni constante au loc în coaliție. Totodată, decizia premierului a venit la o zi după ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevede noile criterii pentru carantinarea unei localități.
Trebuie subliniat faptul că, ordinul emis de Andreea Moldovan a fost publicat în Monitorul Oficial fără informarea premierului Florin Cîțu, sau a altor oficiali.
Chiar secretarul de stat în Ministerul Sănătății declara marți seară la Digi24 că nu a disuctat cu premierul Florin Cîțu despre ordinul privind noile criterii de carantinare. Totuși, ea menționa că documentul a fost discutat și votat în Comitetul Tehnico-Științific, care este un comitet interministerial și în care se decid și hotărârile CNSU.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin