Fostul ofiţer MAI care a infectat tot Spitalul Gerota din Capitală a fost externat şi se află în izolare la domiciliu, în stare bună, susţin sursele B1 TV.
Bărbatul a stat inclusiv la Terapie Intensivă, însă în urmă cu două zile a fost externat, iar acum se află în izolare la domiciliu pentru cel puţin 14 zile.
În acest caz, Parchetul General a deschis şi un dosar penal in rem pentru acuzaţia de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce bărbatul a infectat zeci de cadre medicale şi a intrat în contact cu peste 120 de persoane. Fostul ofiţer MAI se întorsese pe data de 26 februarie din Israel, s-a simţit rău, a mers la Spitalul “Dimitrie Gerota”, însă acolo a minţit şi a spus că nu a fost plecat din ţară.
Din cauza acestui bărbat, întreg spitalul a fost în carantină. Între timp, unitatea medicală a ieşit din carantină, iar activitatea medicală începe să revină la normal.