Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea care stipulează dublarea alocațiilor pentru copii.
Anunțul oficial
Astfel, Administrația Prezidențială a anunțat că Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 14 ianuarie, următoarele Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019).
În consecință, alocaţiile pentru copii între 2 şi 18 ani ar trebui să ajungă la 300 de lei şi, iar cele pentru copii până la 2 ani și copiii cu handicap, la 600 de lei.
Premierul nu este de acord
De cealaltă parte, Premierul Ludovic Orban a declarat: ”și dacă am vrea, nu avem cum să dublăm alocațiile pentru copii”.
Șeful Executivului s-a exprimat în sensul prorogării legii după data de 1 iulie, adică după rectificarea bugetară, când se vor găsi resurse financiare care să fie distribuite pentru alocații.
Opoziția acuză
Reprezentanții PSD acuză faptul că este doar o strategie, pentru a amâna dublarea alocațiilor până după alegeri, în cazul în care se vor ține anticipate. Iar după alegeri nu va mai avea loc nicio majorare a alocațiilor, acuză fostul ministrul al Muncii în guvernarea PSD, Marius Budăi.
Impactul bugetar al acestei deciziei de dublare a alocațiilor este de 6 miliarde lei, aproximativ 0,53% din PIB-ul estimat de Prognoză la 1,129 miliarde lei.