Verthoftadt amintește că liderul ALDE din România și-ar fi luat angajamentul în urmă cu șase luni să evite alunecarea pe o pantă iliberală” și să implemeneze recomandările Comisiei de la Veneția, dar că ”tentativele de dezincriminare a corupției revin constant, iar justiția continuă să fie reformată de OUG-uri adoptate ad-hoc de guvern”.
Redăm mai jos integral scrisoarea lui Guy Verhofstadt
”Așa cum știți, în ultimele șase luni a existat o comunicare intensă între Grupul ALDE din Parlamentul European și Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE România. În paralel, o rezoluție privind statul de drept din România a fost adoptată de PE și au avut loc mai multe schimburi de opinie publice și private cu premierul Dăncilă.
Focusul acestor comunicații a fost:
– îngrijorările crescute despre modificările din justiție care amenință independența și imparțialitatea
– reformarea codurilor penale care complică lupta anti-corupție
– tentativele de dezincriminare a corupției
– protocoalele de cooperare dintre serviciile de informații și instituțiile judiciare
– legea privind ONG-urile
Îngrijorările au fost împărtășite nu doar de majoritatea parlamentarilor europeni, dar și de Comisia Europeană și Comisia de la Veneția.
Tăriceanu a agreat împreună cu Grupul ALDE acum șase luni că, din cauza îngrijorărilor de mai sus, România era la o răscruce. Vorbind în fața acestui grup, Călin și-a luat angajamentul de a evita alunecarea pe o pantă iliberală. A fost de acord că e nevoie de implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, iar toate proiectele legislative trebuie să fie re-evaluate de Comisia de la Veneția înainte de adoptarea finală.
Din păcate, șase luni mai târziu, după multe întâlniri și scrisori, nici o reformă care să reflecte cele asumate nu a fost măcar inițiată. Tentativele de dezincriminare a corupției revin constant, iar justiția continuă să fie reformată de OUG-uri adoptate ad-hoc de guvern.
Ca Liberali și Democrați, am apărat întotdeauna sistemul de checks and balances și ne-am ridicat în apărarea statului de drept împotriva forțelor care au încercat să-l distrugă. O justiție independentă și imparțială, capabilă să lupte contra impunității, pluralismul media și o societate civilă vie nu sunt pentru noi doar piloni de bază ai unei piețe comune, ci, mai important, condiții esențiale pentru supraviețuirea Europei ca un continent liber și democratic.
Credem puternic că măsuri care subminează sistematic valorile de mai sus nu trebuie făcute în numele nostru și nu sub numele nostru.
De aceea, recomandăm cu tristețe ca Partidul ALDE să excludă ALDE România din rândurile sale.
În numele grupului ALDE din Parlamentul European,
Guy Verhofstadt”, citat de G4media.ro.