Minstrul Sănătății, Victor Costache, a spus, marți, că este posibil ca situația femeii care a ars pe masa de operație să nu fie singulară, existând informația că un alt pacient a suferit arsuri în blocul operator, motiv pentru care continuă cercetările la Spitalul Floreasca.
Posibile noi tragedii
”Continuăm să investigăm și rugăm toți pacienții care au suferit astfel de măsuri să ne semnaleze. Transmitem tuturor colegilor să nu mai folosească off lable biocide. Orice utilizare off lable a unui biocid, a unui instrument chirurgical poate da naștere la tragedii”, a explicat Costache.
Întrebat dacă mai există un caz similar cu cel al femeii care a ars în blocul operator, Costache a spus: ”avem și noi aceeași informație. Investigăm în continuare. Pacientul este, evident, în viața și a fost un eveniment de mai mică dimensiune, dar nu vreau să speculez”.
Beuran folosea produsul incriminat pe scară largă
”Acest protocol atipic a fost folosit pe cel puţin zeci de alţi pacienţi”, a mai spus Victor Costache precizând că va continua ancheta administrativă în cadrul Spitalului Floreasca.
”În spital existau cantităţile necesare de betadină, deci erau toţi biocizii necesari în spital”, a adăugat ministrul.
Maria Comana, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat, a subliniat, de asemenea, că profesorul Beuran folosea frecvent ”produsul incriminat”.
”Problema este că în referatele domnului profesor de obicei apare produsul incriminat ca fiind folosit în mod normal. Betadină în cantităţi foarte mici, clorhexidrină nu am văzut şi am verificat balanţa pe un an întreg”, a declarat Comana.
O serie întreagă de neregului
Ministrul a menţionat şi alte nereguli referitoare la folosirea substanţei dezinfectante, constatate în urma verificărilor de la Spitalul Floreasca, precizează Agerpres.
Victor Costache a prezentat concluziile raportului cercetării administrative efectuate ca urmare a evenimentului din data de 22 decembrie 2019, când o pacientă a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corporală şi apoi a decedat pe 29 decembrie 2019.
Demiterea lui Beuran
Profesorul Mircea Beuran a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei de chirurgie generală a Ministerului Sănătăţii, a anunţat, marţi, ministrul Victor Costache.
”Domnul profesor Beuran a fost demis ieri de către domnul manager, iar noi l-am demis din funcţia de preşedinte al Comisiei Ministerului Sănătăţii de chirurgie generală”, a declarat Costache în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat concluziile verificărilor efectuate de Corpul de control al MS la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, după cazul pacientei arse pe masa de operaţie.