“Avem nevoie de Programul Remat anul viitor. Puterea de cumpărare a românilor nu va fi schimbată anul viitor. Trebuie să sprijinim piaţa de automobile noi, însă, sunt necesare anumite condiţii. Programul ar trebui să începă la mijlocul lunii februarie sau la începutul lunii martie cel târziu, iar acesta nu trebuie să sufere modificări majore. Oamenii trebuie să ştie câte tichete primesc”, a declarat Valmar.
“În ceea ce priveşte anul 2015, părerea unanimă este aceea că programul şi-a consumat din putere şi e nevoie sa renunţăm la el. Avem conturată o strategie pe care o discutăm cu toate părţile implicate. Nu ştim încă cum va fi implementată, însă preferăm să avem o perioadă de dezbatere de câteva luni înainte”, a adăugat Valmar.
Porsche România, importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, Skoda, Seat etc, a înregistrat anul acesta o scădere de aproximativ 25%, în volum, în cadrul programuui Rabla. Astfel, dacă anul trecut compania comercializa 14.572 de maşini, anul acesta s-au vândut 10.968 unităţi.
Piaţa de autovehicule din România a scăzut cu 11,4% anul acesta faţă de anul trecut, de la 71.102 unităţi la 63.000 unităţi, cea mai mare scădere din Europa Centrala şi de Est. Dacă în Ucraina şi Bulgaria scăderile au fost de 5,8%, respectiv 7%, în Ungaria şi Slovenia piaţa de autovehicule a crescut cu 6,1%, respectiv 6,6%.
Porsche România vrea 25% din piaţă în 2014
Legat de 2014, Porsche România estimează că piaţa de autovehicule va creşte cu 6,4%, de la 63.000 de unităţi la 67.000 de unităţi. Vehiculele comerciale vor înregistra o stagnare. Ţinta Porsche România este o cotă de piaţă de 25%.
Reţeaua Porsche România numără 86 de dealeri, faţă de 93 în urmă cu un an, anul acesta înregistrând-se 19 cazuri de insolvenţă a partenerilor faţă de 14 în 2012. Porsche România are 738 de angajaţi cu 37 mai puţini decât în 2012.
Anul viitor, compania va lansa noul Volkswagen Passat şi noua Fabia. Acestea vor fi prezentate în luna decembrie 2014.
Porsche Finance Group a încheiat 7.694 de contracte până în prezent, în timp ce la finele lui 2012 numărul acestora a fost de 8.832. Dintre cele 7.694 contracte, 1.755 au fost credite, iar 5.939 leasing. Volumul finanţat anul acesta a fost de 88,1 milioane euro, 18,5 milioane euro reprezentând credite, iar 69,6 milioane euro leasing. Porsche Asigurări are 11.348 de contracte în portofoliu, iar la finele lui 2012 avea 11.361. Obiectivul companiei pentru 2014 este să semneze 10.000 de contracte şi să atingă o cotă de finanţare şi asigurare de 45%.