”Nu mai putem vorbi de profitabilitate în zona vânzărilor de autovehicule noi. Majoritatea clienţilor cumpără maşini second-hand, ceea ce face ca, din parcul auto naţional existent, de circa 4,322 milioane de maşini, majoritatea să aibă o vechime de 10 ani, iar vârsta media este de 11,5 ani”, a spus Valmar. În primele cinci luni ale anului 2012, s-au vândut 60.500 de autovehicule second-hand şi doar 26.017 maşini noi. Conform datelor APIA, în 2011, vânzările au fost, din acest punct de vedere, echilibrate, în piaţă comercializându-se 94.488 de autovehicule noi şi 93.300 second-hand.
”Procentul persoanelor fizice care au cumpărat maşini noi a fost de numai 31% din totalul vânzărilor. În prezent companiile mari, multinaţionalele, fiind singurele care îşi permit să mai cumpere maşini noi”, a mai precizat vicepreşedintele APIA. Piaţa auto înregistrează, după primele cinci luni din 2012, noi minime, în condiţiile în care vânzările de autovehicule (autoturisme şi vehicule comerciale) au scăzut cu 12% faţă de aceaşi perioadă din 2011. Livrările de autoturisme au scăzut cu 11,9%.
Scăderea pieţei are la bază, potrivit APIA, printre altele, lansarea târzie a programului de înnoire a parcului auto, zvonurile negative, dar şi puterea de cumpărare redusă şi importul ridicat de maşini second-hand din ultimii ani. ”În ceea ce priveşte programul de înnoire a parcului auto, cred că o valoare rezonabilă la care ne gândim şi în contextul economic actual ar fi de 100.000 de maşini casate pe an, pentru a creşte gradul de întinerire a parcului auto. De asemenea, sunt necesare măsuri fiscale care să promoveze deţinerea de maşini mai puţin poluante şi corectarea şi corelarea cadrului legal de autorizări de ateliere de reparaţii”, a mai spus vicepreşedinte APIA.
Potrivit APIA, în luna mai 2012 au fost fabricate 32.040 autovehicule, cu 36,5% mai mult decât în aprilie, ceea ce face ca pe întreaga perioadă (ianuarie-mai) să fie consemnată o creştere totală de 1,9% (142.128 unităţi), comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. La export, se înregistrează o creştere generală de 2,3% faţă de aceaşi perioadă din 2011, respectiv un volum total de 129.649 unităţi. La autoturisme s-a înregistrat o creştere cu 4,4% (volum total 122.557 unităţi faţă de 117.382 în 2011), în timp ce la vehiculele comerciale se înregistrează o scădere de 24,5% (volum total 7.092 unităţi, faţă de 9.399 în 2011). Cel mai căutat model la export în luna mai a fost Dacia Duster, 11.477 unităţi în mai şi un total de 59.754 în primele cinci luni (49% din numărul total de autoturisme exportate), urmat de Sandero (6.867 unităţi în luna mai şi un total de 27.689 în 2012) şi Logan (3.720 unităţi în luna mai), acesta din urmă înregistrând practic o dublare a volumului total exportat în 2012 (18.209 unităţi) faţă de 2011 (9.893 unităţi). La autoturisme, pe primele cinci luni din 2012, topul pe mărci este format de Dacia, cu 7.882 unităţi vândute (27,2% din total), urmată de Volkswagen (3.212 unităţi/11,1%), Skoda (2.723 unităţi/9,4%), Renault (2.042 unităţi/7,1%), Ford (1.952 unităţi/6,7%) şi Hyundai (1.205 unităţi/4,2%).
Brent Valmar estimează că piaţa auto nu va depăşi 92.000 de autovehicule, în 2012.
Citește și: În Europa mașinile se cumpără mai mult angro decât „la bucată”
Sursa: Agerpres
Brent Valmar, vicepreședinte APIA: Profitul dealerilor auto este în jur de zero
28 iunie 2012, 06:39
Ultima modificare în 28 iunie 2012, 09:39
Afacerile companiilor din sectorul auto din România vor continua, în 2012, trendul negativ din 2011, iar profitul reţelelor de distribuţie pentru autovehiculele noi va rămâne în jur de zero, a arătat, miercuri, Brent Valmar, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), la o conferinţă de profil.
Etichete: apia,
Brent Valmar
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook