Google a cumpărat 1.023 brevete de la IBM, în încercarea de a se apăra de eventualele procese intentate de producătorii de smartphone-uri. Deși tranzacția a fost înregistrată la U.S. Patent and Trademark Office pe 17 august, aceasta a fost confirmată abia ieri, fără a fi furnizate date financiare.
Google își construiește un arsenal de brevete prin care să se apere de compania ostilă pe care o duc cei de la Apple și cei de la Microsoft împotriva sistemului de operare Android. Pe lângă brevetele pe care le deține deja, Google va mai obține încă 17.000, de pe urma cumpărării Motorola Mobility Holdings Inc., la suma de 12,5 miliarde de dolari.
Sistemul Android se bazează pe câteva calități care nu au fost create de Google, iar dezvoltatorii externi au posibilitatea de a-i modifica trăsăturile. Acesta este și lucrul care face sistemul vulnerabil în fața unor procese intentate de alte companii. HTC, Samsung Electronics și Motorola au fost toate vizate legal de către Cupertino, filiala din California a companiei Apple, iar Microsoft și Motorola "și-au răspuns una celeilalte" cu acuzații privind încălcarea brevetului.
În urmă cu o lună, Google venea în ajutorul HTC transferându-i nouă brevete, iar filiala din Taiwan a HTC a folosit în urmă cu o săptămână aceleași brevete ca să se apere de acuzațiile venite din partea companiei Apple.
Sursa: Bloomberg