Criza Brexit continuă. Premierul britanic Theresa May se află într-o situație de impas. Se pare că va urma o nouă rundă de negocieri pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Liderii de la Bruxelles au fost de acord să acorde timp politicienilor britanici pentru a stabili într-un final soarta Brexit. Dacă Parlamentul va aproba acordul negociat de Theresa May, retragerea din UE va fi amânată până la 22 mai. Dacă nu se va întâmpa acest lucru, ieșirea ar urma să aibă loc pe 12 aprilie.
Theresa May a declarat după o ședință de Guvern că are nevoie de o nouă extindere a Articolului 50. Premierul vrea încă o rundă de negocieri cu liderii opoziției pentru a reuși să amâne Brexitul.
”Avem nevoie de extinderea Articolului 50, (…) să fim clari pentru ce vrem această amânare. Această diviziune nu mai poate dura mult”, a spus May, adăugând că ”trebuie să ajungem la compromis”, iar discuțiile trebuie să se axeze pe viitoarea relație cu UE, pentru a respecta ce au votat britanicii.
Camera Comunelor a respins toate alternativele la acordul Theresei May pentru Brexit.