David Cameron a început procesul sinuos de retragere a țării sale din Uniunea Europeană, în ultimul său summit cu alți lideri ai UE. Aceştia i-au transmis liderului de la Londra că nu vor exista oferte speciale pentru foștii membri ai blocului, titrează The Wall Street Journal.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a criticat marţi seară pe politicienii britanici care au făcut campanie pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, deoarece nu au niciun plan pentru îndeplinirea obiectivelor lor.
Tabăra Leave este "absolut incapabilă să ne spună ce doresc", a declarat Jean-Claude Juncker după discuţiile purtate cu premierul David Cameron.
"Pot să înţeleg că David Cameron are nevoie de timp", a admis Jean-Claude Juncker, dar "vrem ca articolul 50 – care reglementează procedura de retragere – să fie declanşat cât mai repede posibil. Trebuie accelerat, nu avem luni să medităm, trebuie să acţionăm", a adăugat preşedintele Comisiei Europene.
Mai devreme, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi politică de Securitate, Federica Mogherini, a estimat marţi la Bruxelles că politicienii britanici au transmis mesaje contradictorii în ce priveşte intenţia lor reală de a-şi scoate ţara din Uniunea Europeană, relatează agenţia DPA.
''Problema astăzi este de a stabili dacă britanicii vor sau nu vor să intre în negocieri pentru ieşirea'' ţării lor din blocul comunitar, a declarat d-na Mogherini, înainte de începerea summitului UE de la Bruxelles.
''Poporul britanic a fost destul de clar pe această temă, dar primim mesaje contradictorii, dacă e să folosesc un eufemism, de la o scenă politică mai degrabă confuză, de la Londra şi de peste tot din Marea Britanie'', a afirmat şefa diplomaţiei europene.
Premierul britanic, David Cameron, a afirmat marţi, la summit-ul european de la Bruxelles, că nu regretă că a organizat referendumul privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană.
"Bineînţeles că regret rezultatul. Nu regret însă că am făcut referendumul. A fost cel mai bun lucru care trebuia făcut", a declarat David Cameron în cursul conferinţei de presă organizate la finalul unui dineu de lucru cu ceilalţi lideri ai UE.
În cadrul discuţiilor, prim-ministrul a subliniat că o reformă a regulilor de liberă circulaţie a persoanelor în Europa constituie "cheia" relaţiilor post-Brexit dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.
David Cameron a afirmat că ţara sa şi UE trebuie "să aibă relaţii economice cât de poate de apropiate, iar cheia pentru a rămâne apropiaţi este să se studieze o reformă a liberei circulaţii a persoanelor".
"Unul dintre factorii determinanţi în votul în favoarea Brexitului a fost, în opinia lui David Cameron, faptul că accesul la piaţa unică europeană implică acceptarea liberei circulaţii a persoanelor."
Liderii europeni au acordat, mar'i seară, un răgaz Marii Britanii, avertizând în același timp că este necesară angajarea divorțului acesteia de UE.
Șefii de stat și de guvern ai UE au recunoscut că "este nevoie de puțin timp ca să revină calmul", a declarat jurnaliștilor președintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui dineu de lucru al celor 28 consacrat Brexitului.