Brexit: pieţele britanice reflectă temerile investitorilor privind efectele negative economice şi financiare ale votului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), transmit Bloomberg şi Reuters. 

Pe fondul temerilor că Regatul Unit va fi puternic afectat din punct de vedere economic în urma ieşirii din UE, corelaţia între lira sterlină şi un indice al monedelor pieţelor emergente a urcat la un nivel record. 

"Investitorii sunt din ce în ce mai tentaţi să aprecieze activele britanice în lumina pieţei emergente, pe fondul unei reevaluări a perspectivelor economice ale ţării pe termen mediu spre lung", a apreciat Chris Scicluna, analist la Daiwa Capital Markets Europe Ltd, în Londra. 

Marţi, lira sterlină a scăzut pentru a patra zi consecutiv şi s-a depreciat cu 0,49%, la 1,2296 dolari. Anul acesta, lira sterlină s-a depreciat cu 17% faţă de dolar, cel mai semnificativ declin în rândul a 16 valute importante. 

Randamentelor obligaţiunilor guvernamentale britanice pe zece ani au urcat la 0,98%, de la 0,52% la mijlocul lunii august. 

Pe fondul deprecierii lirei sterline, indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a urcat marţi la prânz cu 0,5%, la 7.129,83 puncte, un nivel record înregistrat în timpul şedinţei de tranzacţionare. Recordul precedent datează din aprilie 2015, când indicele FTSE-100 s-a situat la 7.122,74 puncte. 

Potrivit analiştilor, termenii negocierilor privind ieşirea din UE vor fi determinanţi pentru a se şti dacă moneda britanică va suferi noi scăderi sau se va recupera. 

Membrii Guvernului de la Londra au fost avertizaţi că Marea Britanie ar putea pierde anual venituri din taxe în valoare de 66 de miliarde de lire sterline (73 de miliarde de euro) în cazul unei ieşiri dure din Uniunea Europeană (UE), o variantă în urma căreia Marea Britanie va avea un acces limitat la piaţa unică din UE, informează cotidianul The Times, citând o serie de documente guvernamentale. 

Potrivit acestor documente, care analizează ce s-ar întâmpla dacă Marea Britanie iese din piaţa unică şi se bazează numai pe regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului în schimburile cu continentul, Produsul Intern Brut al Marii Britanii ar putea fi mai mic cu 5,4%, până la 9,5%, după 15 ani, comparativ cu ce s-ar întâmpla dacă ar rămâne în UE. O astfel de scădere dramatică a veniturilor ar forţa Guvernul să reducă cheltuielile publice sau să majoreze taxele. 

Săptămâna trecută, un raport al firmei de consultanţă Oliver Wyman a ajuns la concluzia că numai sectorul financiar al Marii Britanii ar putea pierde venituri de până la 38 de miliarde de lire sterline în cazul unui "hard" Brexit. 

La începutul acestei luni, premierul Theresa May a anunţat că Marea Britanie va invoca articolul 50 din Tratatul european până la sfârşitul lunii martie 2017, dar a respins ideea unei alegeri între un "soft" Brexit, care ar presupune concesii reciproce, şi un "hard" Brexit, care ar presupune o ruptură cu piaţa unică a Uniunii Europene. 

AGERPRES