Regatul nu mai e acum parte a UE, nici nu mai e supus regulilor ei. Am închis ușa și am plecat. Suntem pe cont propriu. Suntem pe dinafară, transmite theguardian.com

Pentru mulți britanici e o zi glorioasă. Pentru cei ce și-au dorit-o, plecarea din UE e un moment al recâștigării independenței, al restituirii suveranității, al redobândirii controlului. Ei speră că cearta pe tema europeană va fi măturată din viața britanică. Vor să fie, după cum s-a exprimat premierul, „un nou capitol al poveștii noastre naționale”, îndeplinirea „voinței suverane a poporului britanic de a trăi sub propriile sale legi, realizate de propriul lui parlament ales”.

Boris Johnson și Keir Starmer au vorbit miercuri cu o singură voce

Pentru alții 1 ianuarie e pur și simplu un moment de ușurare. Războaiele Brexit-ului au persistat opt ani lungi, din momentul în care David Cameron i-a angajat pe conservatori prin promisiunea unui referendum, în ianuarie 2013. Chiar și eclipsarea Brexit-ului de către Covid-19 în 2020 nu a putut împiedica revenirea Europei pe prima pagină a ziarelor, pe măsură ce 2021 se apropia odată cu perspectiva unei plecări fără acord. În această privință, Boris Johnson și Keir Starmer [șeful Partidului Laburist – n.trad.] au vorbit miercuri cu o singură voce. Acele certuri, au spus amândoi, s-au terminat.

Dintr-un punct de vedere au dreptate. Partidele trebuie să privească spre viitor, nu spre trecut. Dintr-un alt punct de vedere, greșesc profund. Azi e o zi a tristeții. Plecarea Regatului rămâne tot o tragică eroare națională. Ne-am expulzat pe noi înșine dintr-o uniune care era bună pentru această țară și e bună pentru lume. Rolul presei anti-europene a fost decisiv pentru Brexit, astfel că e cumva potrivit ca un guvern condus de jurnaliști să fie cel care trântește ușa. Dar acum cel puțin UE nu mai poate fi învinuită pentru persistența tensiunilor, inegalităților și erorilor de guvernare din țară.

Aceste tensiuni nu pot dispărea ca prin minune. Brexit-ului i s-au opus majorități în Scoția, Irlanda de Nord și Londra, printre alte orașe, cât și cei mai mulți tineri și cei mai mulți absolvenți de studii superioare. Nimic din toate acestea nu se va schimba, indiferent care a fost verdictul majorității generale în 2016 și oricât de sătui am fi cu toții de această ceartă. Avem o țară dezbinată în chestiunea Europei. Eram dezbinați și vom fi dezbinați. Înfăptuirea Brexit-ului e o fantezie. E doar o presupusă soluție care nu face decât să creeze noi probleme istorice.

În 2016 mulți dintre cei mai fanatici adepți ai Brexit-ului sperau că el va declanșa destrămarea UE. Însă două dintre cele mai evidente consecințe ale lui sunt unitatea celor 27 din UE în fața plecării britanice, în antiteză cu dezbinarea tot mai mare dintre cele patru țări ale Regatului pe aceeași temă. Acum perspectiva mai probabilă e destrămarea Regatului, nu a UE. Ar fi un preț teribil. Dar iluziile care au alimentat și au creat Brexit-ul încă mai țin în gheare o mare parte a politicienilor și presei conservatoare, după cum indică și discursurile de satisfacție ținute miercuri de unii parlamentari conservatori.

Avertismentul lansat de Theresa May în același parlament conținea o întrebare mult mai apropiată de realitate. Nu trebuie să ne permitem niciodată să gândim că suveranitatea înseamnă izolaționism sau excepționalism, spunea dna May. Trăim într-o lume interconectată, a adăugat ea. Din anumite puncte de vedere, și dl Johnson pare a înțelege acest lucru. Discursul său din Cameră vorbea de Regat ca de „cel mai bun prieten și aliat pe care l-ar putea avea UE”, lucru care a marcat probabil o schimbare de ton. Dar mișcarea condusă de el nu e interesată de alianțe sau compromisuri. Ea se hrănește din fanteziile măreției, cărora dl Johnson adesea le cântă în strună. Ele fac o confuzie fatală între suveranitate și putere.

Brexit e fapt împlinit – dar nu s-a terminat. Pe termen mediu el lasă în urmă tot soiul de surse de conflict pentru politica britanică. Între ele și parantezele cu scris mărunt ale acordului (ignorate complet la parodia de procedură de verificare de miercuri), noi controale asupra imigrației, menținerea unei alinieri legislative, statutul industriilor serviciilor, pescuitul, accesul la baze de date, cooperarea militară și, poate mai presus de orice, locul ambiguu pe care-l ocupă Irlanda de Nord în cadrul acordului. Toate acestea exprimă o realitate mai profundă: niciodată nu vom înceta să fim europeni și niciodată nu vom înceta să avem relații cu Europa.

În romanul „Pluta de piatră”, scriitorul portughez José Saramago își imaginează o peninsulă iberică desprinsă fizic de Europa de la Pirinei și rătăcind pe oceanele lumii în căutarea fără de succes a unui nou cămin. Și Regatul Unit se poate simți astăzi ca acea metaforică plută de piatră. Numai că adevăratul Regat va rămâne ancorat pe veșnicie de cealaltă parte a canalului ce-l desparte de continentul european, cu popoarele, economiile și culturile lui, dintre care și noi vom face întotdeauna parte – și printre care sperăm că într-o bună zi vom reveni cumva.