Pe piaţa spot, uncia de aur a urcat până la 1.371,40 dolari, cea mai ridicată valoare înregistrată după luna martie 2014, iar în jurul orei 4,01 GMT se tranzacţiona la 1.367,20 dolari, în creştere cu 0,9% comparativ cu valoare înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
"Nimeni nu poate înţelege câte riscuri vor apărea de pe urma Brexit. Acest gen de incertitudine nu este apreciat de nimeni. Acesta este factorul care duce preţurile la aur în sus", a declarat Helen Lau, analist la firma Argonaut Securities din Hong Kong.
Preţul aurului, apreciat ca o valoare de refugiu în perioade de incertitudine economică şi financiară, a crescut cu aproape 29% în acest an şi este pe cale să înregistreze cel mai mare câştig anual de după 2010.
Un alt factor care a impulsionat preţul aurului l-au reprezentat comentariile preşedintelui Rezervei Federale din New York, William Dudley, care a declarat că Banca centrală a SUA poate avea răbdare cu majorarea dobânzilor din cauza inflaţiei scăzute şi a incertitudinilor cu privire la perspectivele economiei americane.
Investitorii vor încerca să identifice semnale cu privire la intenţiile viitoare ale membrilor comitetului de politică monetară de la Federal Reserve cu ocazia publicării unor extrase de la reuniunea din 14-15 iunie care vor fi date publicităţii în cursul zilei de miercuri. AGERPRES