'Ambele părţi s-au angajat într-o campanie de relaţii publice care insultă inteligenţa alegătorilor, făcând afirmaţii mult exagerate', a comentat Mervyn King, calificând dezbaterea drept o şansă ratată. El a refuzat totuşi să indice cum va vota. 

'Guvernul trebuie să-şi asume o parte din responsabilitate pentru a fi dat tonul acestei situaţii', a mai afirmat fostul guvernator, care a condus politica monetară a Marii Britanii timp de 10 ani, până în 2013. 

Într-o campanie marcată de atacuri de ambele părţi, conservatorul Boris Johnson, până de curând primar al Londrei şi unul din principalii promotori ai campaniei 'out', a acuzat Uniunea Europeană că merge pe urmele lui Adolf Hitler şi ale lui Napoleon încercând să creeze un superstat european sortit eşecului, în timp ce unul dintre opozanţii săi a replicat că se teme pentru judecata lui Johnson. 

În aceeaşi intervenţie, King a mai declarat că, în opinia sa, prin campania dusă în favoarea rămânerii în UE, premierul Cameron va avea dificultăţi în a ţine unit Partidul Conservator după referendum. La sfârşitul săptămânii trecute, un deputat conservator i-a cerut premierului să demisioneze după 23 iunie. 

Potrivit unor parlamentari britanici, ambele părţi au făcut afirmaţii false despre avantajele ieşirii sau rămânerii în UE, punând la încercare răbdarea publicului. Ei au apreciat că ar exista probabil costuri economice pe termen scurt dacă Marea Britanie ar ieşi din Uniune, deputaţii făcându-se astfel ecoul opiniilor majorităţii economiştilor şi ale Băncii Angliei. 

Premierul David Cameron a participat luni la o adunare pro-UE, alături de proaspăt alesul primar al Londrei, Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist, de opoziţie, cei doi politicieni lăsând astfel deoparte animozitatea din urmă cu doar câteva săptămâni, când conservatorii au încercat să facă legătura între candidatul laburist, de religie musulmană, şi extremismul islamist. 

AGERPRES