Saxo Bank: Brexit poate fi o veste bună cu efecte dureroase

Steen Jakobsen, economistul şef şi CIO al Saxo Bank consideră, într-o analiză, că Brexit-ul poate fi şi o veste bună pentru europeni, chiar dacă primele efecte sunt dureroase.

"Până la urmă, e o veste bună pentru europeni, chiar dacă primele efecte sunt dureroase: procesul de reformă al UE va răbufni, pentru că Uniunea Europeană, iată, nu-şi mai poate ignora alegătorii. Ascultam, azi noapte, postul de radio BBC – O ţară divizată, frica i-a determinat pe pro-europeni să-şi schimbe opinia, un gest urât la adresa Parlamentului, un contract social rupt, odată cu trei partide principale care s-au luptat împotriva Brexitului şi au eşuat… Este exact mesajul pe care am vrut în permanenţă să-l scot în evidenţă înainte de Brexit. Contractul social a fost reziliat de alegătorii din Marea Britanie şi s-ar putea să mai vedem asta în UE. Cameron a încercat o negociere cu o Europă cu două paliere, însă acum avem un continent fragmentat, iar un Super Stat este foarte greu de imaginat", arată Steen Jakobsen, economist şef şi CIO Saxo Bank.

Probabil că David Cameron ar putea anunţa un fel de "calendar al demisiei", dar e la fel de probabil să rămână în Downing Street, invocând articolul 50 şi începând negocierile cu UE. Articolul 50 de care vorbesc acordă o perioadă de 2 ani pentru o 'resetare' a regulilor relaţiei cu UE, apreciază economistul şef al Saxo Bank. 

Potrivit analizei, votul pro-Brexit dă aripi mişcărilor anti-sistem din Spania – cu alegeri săptămâna viitoare şi Franţa – cu alegeri în 2017. Un alt lucru important: votul confirmă faptul că Donald Trump are o şansă la alegeri… AGERPRES