În favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) au votat 202 membri ai Camerei Comunelor, iar 432 s-au pronunţat împotrivă, informează postul Sky News şi cotidianul The Guardian, citate de Mediafax.
Votul din Parlamentul britanic privind acordul pe Brexit privind retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană a avut loc seara, în jurul orei 20:00 GMT (22.00 ora României), iar rezultatul votului a fost făcut public la scurt timp. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat că a ales provizoriu patru amendamente la legislaţie care urmează să fie supuse votului parlamentarilor înainte de votul propriu-zis asupra acordului de retragere privind Brexit. Fiecare vot a durat circa 15 minute.
Parlamentul britanic a avut trei zile de dezbateri în acest dosar în luna decembrie, înainte ca votul să fie amânat pentru luna ianuarie. Dezbaterea parlamentară a fost reluată pe 9 ianuarie.
Presa a susținut că dacă Theresa May pierde votul, parlamentul îi cere să revină în trei zile lucrătoare cu o moţiune care cuprinde următorii paşi, până cel târziu luni, 21 ianuarie. Guvernul de la Londra a declarat anterior că în cazul în care acordul este respins, atunci Regatul Unit va părăsi UE fără un acord pe 29 martie 2019. Unii parlamentari au avansat ideea că parlamentul ar putea prelua de la guvern controlul procesului de ieşire a ţării din UE şi să îl predea unui comitet de parlamentari cu experienţă, din întregul spectru politic.