Datele celei de-a şasea ediţii a studiului Global Corporate Divestment Study, care a colectat opiniile a peste 900 de directori executivi de la nivel global, arată că 48% dintre respondenţi cred că provocările fiscale legate de dezinvestiţii au crescut în ultimele 12 luni, iar 88% consideră că instrumentele avansate de analiză date îi ajută să ia decizii mai rapide şi mai eficiente în privinţa dezinvestiţiilor.

Contextul politic şi de business impredictibil, precum şi schimbările legislative din zona reglementărilor sunt principalele motive care îndeamnă companiile să-şi vândă activele neesenţiale, în funcţie de amprenta lor geografică.

Companiile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) menţionează că factorii externi, precum îngrijorările geopolitice, sunt cei mai importanţi în impulsionarea vânzării de active neesenţiale, 81% dintre respondenţi indicând instabilitatea politică regională şi 73% plasând Brexitul printre principalele motive.

Incertitudinile geopolitice accelerează deciziile de dezinvestiţii ale companiilor din zona EMEIA cu un ritm de aproape două ori mai mare comparativ cu cele din America (59% versus 30%), generând vânzări mai rapide, dar preţuri de vânzare mai mici şi satisfacţii reduse legate de valoarea adăugată pe termen lung.

Există diferenţe regionale semnificative privind succesul acţiunilor de dezinvestire la nivel global, datorate diferenţelor de abordare: accent pe viteză versus valoare obţinută. Doar 62% dintre companiile din EMEIA declară că dezinvestiţiile derulate au generat valoare pe termen lung, faţă de 88% în regiunea celor două Americi şi 80% în regiunea Asia-Pacific. Pentru 43% dintre companiile din EMEIA importantă este viteza de încheiere a tranzacţiei faţă de valoarea obţinută, comparativ cu cei 18% în cele două Americi şi 29% în regiunea Asia-Pacific.

În regiunea celor două Americi, 57% dintre multinaţionale spun că deciziile de vânzare de active neesenţiale sunt motivate de schimbările tehnologice. În schimb, 84% dintre ele spun că deciziile se datorează noilor schimbări legislative. La nivel global, instabilitatea politică are, de asemenea, un impact major asupra deciziilor de dezinvestiţii, cu 56% dintre respondenţi susţinând că sunt mai înclinaţi să vândă active neesenţiale în contextul unui mediu impredictibil.

"La nivel mondial, în multe cazuri, se observă vânzări de active bazate pe decizii de moment şi, de cele mai multe ori, cu preţul sacrificării valorii maxime. Impactul vitezei asupra preţului de vânzare este semnificativ şi ar trebui să motiveze companiile să ia decizii strategice, măsurate, care să prioritizeze valoarea. În cazul tranzacţiilor din România, nivelul impredictibilităţii generate de factorii macroeconomici şi politici influenţează atât calendarul tranzacţiilor, cât şi evaluările pentru vânzători. De multe ori, schimbările de legislaţie generează costuri suplimentare pentru afaceri ce nu pot fi atenuate, mai ales dacă apar chiar în timpul tranzacţiilor", a declarat Liliana Buşoiu, director executiv, Asistenţă în tranzacţii, EY România.

Taxele alimentează îngrijorarea companiilor care sunt interesate de vânzarea de active neesenţiale, în vreme ce peisajul fiscal în schimbare aduce şi oportunităţi, după cum se arată în studiul EY. Aproape jumătate din companiile intervievate consideră că provocările fiscale au crescut şi au complicat dezinvestiţiile. Atunci când vine vorba de strategie, 80% dintre companii declară că pregătirea anterioară vânzării, pentru a evita reducerile de preţ generate de riscurile fiscale, a fost eficientă. AGERPRES