Theresa May are reputaţia de a fi un negociator foarte dur. Este totuşi pragmatică şi foarte conştientă că nu va avea mână liberă să negocieze cu UE. Ca prim ministru, se va confrunta cu două chestiuni politice locale importante.

În primul rând, va trebui să facă un compromis pentru un cabinet care să-i includă în acelaşi timp şi cei care au votat „Remain” şi pe cei care au votat pentru Brexit. Ştie foarte bine că cei mai competenţi politicieni britanici sunt în tabăra „Remain”, astfel încât va trebui să ia în considerare şi părerea lor. Dacă se va întâmpla pe dos, va fi obligată rapid să ceară alegeri generale ceea ce va creşte instabilitatea politică în Marea Britanie și va avea un impact dăunător asupra creşterii.

În al doilea rând, legitimitatea ei ar putea fi chestionată imediat ce va face o gafă politică. Nu a fost aleasă nici de cetăţenii britanici, nici de toţi membrii Partidului Conservator. A fost numită drept candidat de conducerea partidului, deci suferă de o lipsă a legitimităţii.

Theresa May va fi nevoită să se confrunte cu alte două provocări pe câmpul de bătaie în timp ce va negocia cu UE. Este foarte conştientă că negocierile vor dura mai mult de doi ani, deşi acesta este termenul limită statutar stabilit de tratatele UE. Chestiunile imigraţiei şi serviciile financiare vor necesita cu siguranță mai mult timp pentru a ajunge la un acord.

Este probabil că va amâna cât de mult timp posibil activarea Articolului 50. Aşadar, va avea parte de din ce în ce mai multă presiune din partea altor țări europene. Mai mult, indiferent de acordul la care se va ajunge cu UE, va fi în mod inevitabil mai puţin avantajos economic pentru Marea Britanie decât condiţia de membru UE. Acest lucru va creşte frustrarea în rândul populației britanice, care îşi va da seama că cei care militau pentru Brexit i-au minţit. Succesorul lui David Cameron este un prim-ministru în mod fatal mai slab, orice s-ar întâmpla în următoarele săptămâni sau luni.

Ieşirea Marii Britanii va schimba profund echilibrul de putere în cadrul Uniunii Europene. De facto, Germania va fi singurul lider UE real. Cuplul franco-german nu mai funcţionează, de fapt, mai ales pentru că influenţa preşedintelui francez este slăbită de apropierea campaniei prezidenţiale care va avea loc în primăvara lui 2017. Nu va exista o putere reală care să contracareze hegemonia Germaniei. Până acum, Marea Britanie a jucat deseori acest rol.

Putem lua în considerare că aceasta este o oportunitate istorică pentru Polonia, care deseori a împărtăşit punctul de vedere al Marii Britanii în legătură cu integrarea în UE, de a deveni o ţară europeană lider care să poată să pună la încercare poziția Franţei şi a Germaniei. Țara este bine poziţionată pentru a înlocui Marea Britanie ca o putere care contracarează Germania pentru că ar putea avea susţinerea multora dintre ţările CEE. Ieşirea Marii Britanii este o oportunitate politică incredibilă pentru Polonia de a-şi face vocea auzită în Europa. Să sperăm că nu va fi o oportunitate ratată.