Brexit, un nou SCANDAL: Theresa May, ameninţată cu demisii de miniştri nemulţumiţi

Theresa May şi-a reunit joi seara principalii miniştri, pentru a le prezenta situaţia progreselor negocierilor în curs între Londra şi Bruxelles în vederea organizării divorţului lor, prevăzut la 29 martie 2019.

Miniştri au ameninţat-o pe şefa Guvernului britanic Theresa May cu demisia, după ce au fost informaţi despre concesii pe care premierul ar fi pregătit să le facă cu privire la Brexit, cu scopul de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană, scrie presa britanică vineri.
  
Cotidianul The Daily Telegraph scrie că ea le-a expus o propunere care prevede rămânerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu Uniunea Europeană (UE), până când se ajunge la un acord asupra viitoarei lor relaţii comerciale – inclusiv după o perioadă de tranziţie post-Brexit care ar urma să se încheie la sfârşitul lui decembrie 2020.
Acesta este un mod de a pune capăt bătăii de cap pe care o reprezintă frontiera între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda vecină, stat membru UE, şi de a evita reimpunerea unei delimitări fizice după Brexit – cu doar o săptămână înaintea unui summit crucial la Bruxelles.

Această problemă a frontierei irlandeze este unul dintre principalele puncte de blocaj a negocierilor cu Bruxellesul.

Însă, membri ai Guvernului care susţin Brexitul se tem că această propunere poate deveni o permanenţă, o perspectivă pe care o consideră inaccptabilă, pentru că ar împiedica Regatul Unit să încheie acorduri comerciale cu ţări terţe după ieţirea din UE.

Unul sau mai mulţi dintre ei au ameninţat că demisionează, potrivit The Daily Telegraph, The Times sau The Guardian, care nu precizează vreun nume.

Un purtător de cuvânt al Theresei May a respins scenariul unei uniuni vamale pe o perioadă limitată, subliniind că ”premierul nu va accepta niciodată un acord care ar prinde în capcană Regatul Unit în mod permanent”.

”Viitoarea relaţie economică trebuie să fie stabilită până la sfârşitul lui decembrie 2021 cel mai târziu”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă.

Purtătorul de cuvânt a recunoscut, însă, că rămân ”probleme mari” de rezolvat şi că May continuă să dicute cu miniştrii săi până la viitorul summit european. ”Vom continua să discutăm astăzi (vineri) şi în cursul weekendului dacă va fi necesar”, scrie News.ro.

Ziarele subliniază, de asemenea, că mai mulţi miniştri – inclusiv ministrul însărcinat cu relaţiile cu Parlamentul Andrea Leadsom şi ministrul însărcinat cu Dezvoltarea Internaţională Penny Mordaunt – şi-au exprimat nemulţumirea faţă de planurile lui May.

Conducătoarea conseravoare este supusă unor presiuni, în Parlament, de către micul său aliat unionist nord-irlandez DUP, indispensabil în asigurarea majorităţii parlamentare fragile pe care i-o asigură.

DUP ameninţă că i-ar putea retrage susţinerea, în funcţie de soarta rezervată Irlandei de Nord în negocierile Brexitului.