Se anunță un nou moment de răscruce în Scoția după anunțul prim-ministrul Nicola Sturgeon, care a promis marţi să stabilească înainte de luna mai a anului viitor termenii şi data unui al doilea referendum privind independenţa acestei provincii britanice, în pofida refuzului Londrei de a organiza un astfel de vot, relatează AFP, conform Agerpres.
„Înainte de finalul acestei legislaturi, vom publica un proiect de lege care va defini condiţiile şi calendarul unui referendum privind independenţa, precum şi întrebarea care va fi pusă poporului la acest referendum”, a anunţat prim-ministrul în cadrul unui discurs susţinut cu prilejul reluării activităţii parlamentului scoţian.
„Şi cu prilejul alegerilor (legislative scoţiene) de anul viitor vom pleda ca Scoţia să devină o ţară independentă”, a adăugat cea care este şi şefa Partidului naţional scoţian (SNP).
La referedumul de independenţă din 2014 scoţienii au votat în proporţie de 55% pentru rămânerea în Regatul Unit, însă Nicola Sturgeon consideră că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce Scoţia a votat masiv în 2016 împotriva ieşirii din Uniunea Europeană, decisă totuşi la scară naţională şi devenită efectivă de la sfârşitul lui ianuarie 2020.
Brexitul nu este singurul motiv pentru un nou referedum
Apelurile la o Scoţie independentă revin şi după modul foarte criticat în care Londra şi premierul Boris Johnson au gestionat pandemia de COVID-19.
Provocările prezentate de epidemie au fost agravate „complet inutil” de încăpăţânarea Londrei de a refuza prelungirea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE, provocând un „prejudiciu evitabil” firmelor scoţiene, a denunţat Nicola Sturgeon, a cărei popularitate a crescut de la începutul pandemiei.
Ea speră că va capitaliza asupra acestei susţineri şi a rezultatelor bune la alegerile legislative naţionale, în urma cărora a obţinut în decembrie 48 de locuri pentru SNP la Westminster, pentru a forţa Londra să organizeze un nou scrutin.
Dacă analiştii prezic că SNP va obţine o largă majoritate în alegerile legislative regionale din 2021 în Scoţia, bilanţul economic al premierului ar putea reprezenta un obstacol în votarea independenţei, în cazul unui nou referendum.
Potrivit cifrelor publicate săptămâna trecută, Scoţia cheltuit un excedent de 15,1 miliarde de lire (17 miliarde de euro) în raport cu veniturile încasate din impozite, în cursul ultimului exerciţiu bugetar.
Deficitul din regiune s-a agravat de altfel cu 2 miliarde de lire (2,2 miliarde de euro) în cursul ultimelor 12 luni.