Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană "amplifică incertitudinile" pentru economia mondială, susţin duminică, într-un comunicat comun, miniştrii de finanţe ai statelor G-20, Brexitul adăugându-se altor ameninţări pentru economia mondială, relatează AFP.
Totuşi, responsabilii G-20, reuniţi în acest weekend în sud-estul Chinei, au dat asigurări ţările UE "sunt bine poziţionate" pentru a contracara "de manieră dinamică" eventualele repercusiuni economice şi financiare ale Brexitului, potrivit comunicatului final prezentat de ministrul chinez de finanţe, Lou Jiwei, citat de Agerpres.
G-20 a inclus un posibil Brexit printre "ameninţările" pentru economia mondială încă înainte de rezultatul votului britanic, în urmă cu trei luni.
Între timp, acest risc s-a concretizat şi reuniunea de la Chengdu a fost marcată de numeroase întrebări privind forma viitorului divorţ între Londra şi Bruxelles.
Guvernatorul Băncii Japoniei a insistat sâmbătă că este vorba despre un subiect "major" pe ordinea de zi.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a diminuat la rândul său previziunile de creştere mondială pentru 2016 şi 2017, avertizând că incertitudinile prelungite legate de Brexit ar putea duce la o încetinire a creşterii încă şi mai drastică.
"Cea mai mare parte a Brexitului urmează să se desfăşoare şi repercusiuni încă şi mai negative reprezintă o posibilitate clară", a precizat instituţia de la Washington în acest weekend, potrivit Agerpres.
"Evident, negocierile nu se vor încheia într-o săptămână sau chiar o lună, ci este un proces care va dura mult mai mai mult timp", a recunoscut în marja summitului G-20 un înalt responsabil al Trezoreriei americane. "Dacă asta s-ar transforma într-o confruntare masivă (între cele două părţi) ar fi extrem de destabilizator pentru încrederea" actorilor economici, a adăugat el.
Recent numit în funcţie, ministrul de finanţe britanic Philip Hammond s-a deplasat la Chengdu pentru a încerca să calmeze febrilitatea generală şi a se întâlni cu omologii săi german şi francez, potrivit unor surse diplomatice.
Dincolo de cazul britanic "persistă riscuri puternice (…), volatilitatea financiară rămâne ridicată şi conflictele politice, terorismul şi fluxul de migranţi continuă să complice mediul economic", se mai menţionează în comunicat, care vorbeşte despre o redresare "mai slabă decât se spera".
Insistând asupra faptului că politicile monetare foarte flexibile ale marilor bănci centrale nu sunt suficiente, mai multe ţări sau organizaţii, au făcut apel, ca şi FMI, la statele care au aceste mijloace să-şi sporească cheltuielile publice pentru a susţine o creştere fragilă.
Comunicatul G-20 mai mai face apel la utilizarea "tuturor instrumentelor disponibile" pentru a relansa activitatea şi a consolida cheltuielile cu infrastructura, reluând o formulă deja utilizată în acest an, în ciuda reticenţelor Berlinului pe acest subiect, notează AFP.