PREŢ-RECORD

Cotaţia petrolului a atins, săptămâna trecută, nivelul istoric de 80,20 dolari pe baril. Închiderea mai multor rafinării americane din zona Golfului Mexic din cauza uraganului Humberto a amplificat temerile legate de scăderea stocurilor în sezonul de iarnă, potrivit agenţiei Reuters. Acestea nu au putut fi temperate nici după ce statele membre ale OPEC au hotărât să majoreze producţia de petrol cu 500.000 de barili pe zi, pentru a calma îngrijorarea naţiunilor consumatoare privind efectul negativ al preţului ridicat al ţiţeiului asupra economiilor. Majorarea, care va intra în vigoare începând cu data de 1 noiembrie, a fost decisă de membrii OPEC la insistenţele Arabiei Saudite.

RECTIFICARE: Bani pentru ajutoare sociale şi pensii

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, a doua rectificare bugetară din acest an. Cele mai mari fonduri le-a primit Ministerul Muncii, 1,3 miliarde de lei, în principal pentru plata ajutoarelor sociale şi a pensiilor majorate ale agricultorilor. La Interne, bugetul a fost suplimentat cu 865,3 milioane lei, iar la Transporturi, cu 386,4 milioane lei. Şi cheltuielile Ministerului Economiei şi Finanţelor vor creşte cu 525 milioane de lei, alte sume suplimentare fiind acordate la Justiţie, SRI, Externe, Cultură. Bugetele locale vor fi majorate cu 1,5 miliarde lei de la bugetul de stat, iar fondurile pentru construcţii de locuinţe şi dezvoltare publică vor primi încă 42,9 milioane lei. Şi Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat cu 422,5 milioane lei.

SUSPENDARE: Autorizare oprită la Roşia Montană

64-6187-02_attilakorodi_c.jpgProcesul de autorizare pentru proiectul minier de la Roşia Montană a fost oprit pe termen nelimitat de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD. Motivul: certificatul de urbanism prezentat de investitor este, din punct de vedere legal, suspendat, potrivit ministrului mediului, Attila Korodi. Mai multe organizaţii nonguvernamentale au contestat în justiţie emiterea certificatului de urbanism şi, implicit, au cerut suspendarea lui până la finalizarea procesului. Autorizarea nu va putea continua decât după terminarea procesului, în condiţiile în care o recentă modificare a Legii contenciosului administrativ stipulează că un act similar unuia suspendat anterior este şi el suspendat de drept până la judecarea pe fond a procesului în care s-a contestat valabilitatea sa.

ÎNGRIJORARE: Cresc riscurile de rambursare a creditelor

Criza de pe piaţa financiară internaţională nu a reuşit să tempereze cererea pentru împrumuturile în valută. Mai mulţi analişti citaţi de Reuters sunt îngrijoraţi că înăsprirea condiţiilor de creditare va mări şi mai mult riscurile de rambursare. Cele mai expuse sunt ţări cu datorii şi necesar ridicat de finanţare, ca Ungaria, Turcia sau Polonia, dar şi România, unde există riscul ca băncile să restrângă împrumuturile către populaţie. Creşterea de peste 80% pe an a împrumuturilor în valută din România a fost alimentată de bănci străine precum Erste, iar modelul său a fost preluat, la nivelul Europei de Sud-Est, de bănci ca Raiffeisen International şi OTP, notează Reuters.

PREŢURI: Seceta aprinde inflaţia

Scumpirile alimentelor au ridicat preţurile de consum din luna august cu 0,98%, faţă de nivelul de 0,29% din luna precedentă. În urma secetei, ritmul de creştere a preţurilor s-a triplat, potrivit Institutului Naţional de Statistică, astfel încât rata inflaţiei din ultimele 12 luni a ajuns la 4,96%. În luna august, preţul produselor alimentare a avansat cu 1,68%, în condiţiile în care legumele s-au scumpit cu 3,83%, ouăle cu 13,55%, iar produsele de morărit şi panificaţie cu puţin peste 3%. Din categoria serviciilor, cele poştale s-au scumpit cu 23,26%, însă acestea nu au o influenţă foarte mare asupra indicelui preţurilor de consum. De ieftiniri nu au avut parte decât produsele electrocasnice şi medicamentele.

NUMIRE: Schimbare în marketingul Vodafone

64-6188-02_lars_koester.jpgGermanul Lars Koester (34 de ani) este noul chief marketing officer al operatorului, începând cu 1 august 2007, numire care a fost anunţată oficial săptămâna trecută. Acesta îl înlocuieşte pe canadianul Ken Campbell. Lars Koester şi-a început cariera la Vodafone Germania, în cadrul departamentului Relaţii cu clienţii. A acumulat o experienţă de peste zece ani în telecomunicaţii, la diviziile Vodafone din Australia, Noua Zeelandă, Spania şi Marea Britanie; înainte de a se alătura echipei Vodafone România, acesta a ocupat funcţia de director regional network and operations la Vodafone Germania.

MODERNIZARE: Cecul în varianta electronică

Cecul, cambia şi biletul la ordin vor putea fi prezentate la plată şi în format electronic, începând de anul viitor. Două proiecte de lege modifică reglementările referitoare la cele trei instrumente de plată care, în momentul de faţă, pot fi prezentate doar în original. Cecurile interbancare trebuie transmise, prezentate fizic şi schimbate între instituţiile de credit, în cadrul caselor de compensare din fiecare oraş reşedinţă de judeţ, procedura derulându-se ca în anul 1930. Procesarea automată, din 2008, va reduce durata şi costurile procesului de compensare şi decontare, asigurând, în plus, un nivel ridicat al securităţii, inclusiv prin utilizarea semnăturii digitale.

PRELUARE: AVIVA cumpără Certinvest

Societatea de asigurări Aviva România va achiziţiona 99,8% din acţiunile celei mai mari companii de administrare a activelor din România, SAI Certinvest. Acordul cu acţionarii majoritari ai acesteia din urmă – Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) şi Eugen Voicu – a fost încheiat săptămâna trecută, transferul titlurilor urmând să se realizeze după primirea aprobărilor din partea instituţiilor de reglementare. Valoarea tranzacţiei a rămas confidenţială. Eugen Voicu va rămâne director general al Certinvest, sub coordonarea lui Shah Rouf, şeful Aviva România, urmând să ocupe şi poziţia de director de investiţii al Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat, compania de pensii a Aviva România.

RESTRICŢII: Interdicţii extinse la exporturile de carne

Uniunea Europeană a extins interdicţia aplicată exporturilor de carne de porc până la 31 decembrie 2009 în cazul României şi până la 31 iulie 2008 în cazul Bulgariei. Motivul anunţat de Comisia Europeană, într-un comunicat: „pesta porcină nu este încă sub control în niciuna dintre aceste două ţări“. Interzicerea livrărilor de carne şi produse de carne de porc către celelalte state europene trebuia să ia sfârşit la finele lunii septembrie
a anului în curs, potrivit tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la UE. Problema pestei porcine este considerată foarte severă, în special în România. În luna august, au fost raportate mai multe focare la ferme cu producţie destinată comerţului, iar în prima jumătate a anului au fost identificate 164 de focare de pestă porcină la crescătorii individuale.

MANAGER: Şef nou la Ericsson

Maurizio De Dominicis a preluat şefia Ericsson Telecommunications România. El şi-a dobândit experienţa în diferitele funcţii de conducere din cadrul companiei, cea mai recentă fiind aceea de director al departamentului dedicat grupului OTE, având responsabilităţi depline pentru un număr de cinci operatori de telefonie mobilă şi doi operatori de telefonie fixă din regiunea Balcanilor. Înainte de această numire, Maurizio De Dominicis a deţinut mai multe funcţii importante la Ericsson Turcia, dar şi în cadrul operatorului spaniol de telefonie mobilă Amena şi Telecom Italia Mobile. El este succesorul Adrianei Boersma-Rodriguez, care îşi va continua cariera în cadrul grupului Ericsson.