Turismul romånesc: 1,25 mld. euro in 2007
Agenţiile de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de circa 1,25 miliarde de euro, a declarat săptămåna trecută Dragoş Anastasiu, preşedintele organizaţiei. ANAT cuprinde peste 700 de firme şi un număr total de 16.035 de angajaţi, dintre care peste 11.000 sunt salariaţi ai agenţiilor de turism. Potrivit datelor ANAT, numărul romånilor care şi-au petrecut vacanţele în ţară a crescut anul trecut cu 10%, creştere similară cu cea a numărului străinilor veniţi în vacanţă în Romånia, în timp ce numărul romånilor care şi-au petrecut concediile în străinătate s-a majorat cu 25%. Agenţiile de turism estimează că Romånia va fi vizitată în cursul acestui an de circa două milioane de turişti străini, dintre care circa 60% vor efectua deplasări în Romånia în interes de afaceri.
DECIZIE – SUA naţionalizează două companii de credit ipotecar
Guvernul Statelor Unite a preluat controlul asupra companiilor de credite ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac, cele mai mari instituţii de profil de pe piaţa nord-americană, informează agenţia Reuters. Fannie Mae şi Freddie Mac deţin sau garantează aproape jumătate din datoria de 12.000 de miliarde de dolari de pe piaţa americană a creditelor ipotecare. Trezoreria (echivalentul nord-american al Ministerului Finanţelor) va prelua acţiuni la cele două firme în valoare totală de un miliard de dolari, fără a achita imediat cash, şi va asigura fonduri de 200 de miliarde de dolari pentru aceste companii. Fannie Mae şi Freddie Mac au avut pierderi de aproape 14 miliarde de dolari în ultimele patru trimestre fiscale.
MUTARE – Nou director general la Microsoft Romånia
După ce Silviu Hotăran a părăsit compania pentru a-şi deschide propria afacere în domeniul consultanţei, Microsoft a selectat în locul său un fost consultant IT. Începånd cu data de 15 octombrie 2008, Călin Tatomir, director al companiei private de consultanţă IT „Cabinetul Călin Tatomir“, va prelua conducerea filialei Microsoft Romånia. Tatomir a acumulat peste 17 ani de experienţă de management în poziţii de conducere în fostele reprezentanţe ale companiilor multinaţionale Digital şi Compaq din Romånia, ca şi în propria companie. „A face parte din Microsoft şi a lucra într-o poziţie executivă este o experienţă unică şi probabil cel mai dorit job din piaţa romånească de tehnologia informaţiei. Chiar dacă am o experienţă de 12 ani în funcţii de conducere în corporaţii americane, cred că sunt în faţa unei provocări mai mari“, a declarat noul director general.
CÅŞTIGATOR – Romtelecom are licenţă pentru internet broadband
Romtelecom a cåştigat licitaţia pentru acordarea unei licenţe naţionale de comunicaţii mobile în benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz, conform unui anunţ al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI). „Obiectivul nostru principal este de a utiliza licenţa pentru a oferi servicii de internet mobil de bandă largă“, a declarat directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis. Romtelecom va plăti către ANRCTI o taxă echivalånd cu 1.077.228 de euro, la care se va adăuga un tarif anual de utilizare a spectrului de frecvenţe. Romtelecom a concurat cu ofertele depuse de companiile NetPoint (deţinută de RCS&RDS), Saudi Oger (proprietarul Telemobil, operatorul reţelei Zapp) şi Tactical Networks AS, un fond de investiţii ceh care a participat în asociere cu Poşta Romånă şi Euroweb Romånia.
SCEPTICISM – Termen prea scurt pentru lansarea SEPA
Grupul Băncilor Europene de Economii, care reprezintă o treime din piaţa de retail bancar de pe vechiul continent, consideră improbabil ca programul Zona Unică de Plăţi în Euro (Single Euro Payments Area, SEPA) să fie lansat în 2009, la termenul stabilit de UE, transmite agenţia Reuters. SEPA implică introducerea serviciilor bancare de debit direct între cetăţenii, companiile şi autorităţile din cele 27 de state ale Uniunii Europene, plus Islanda, Elveţia, Liechtenstein şi Norvegia, prin intermediul unui singur cont bancar. Scopul programului este de a unifica sistemele naţionale de plăţi din cele 31 de ţări. Iniţiativa CE „obligă băncile să construiască o nouă ofertă în domeniul plăţilor directe“, arată un comunicat al organizaţiei băncilor, care susţine că lansarea în noiembrie 2009 a SEPA va depinde de calculele de afaceri din sute de bănci.
AVERTISMENT – Risc de recesiune în Europa de Est
Statele din Europa de Est riscă o depreciere puternică a monedelor, cu consecinţe potenţiale grave asupra economiilor din regiune, arată raportul anual al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (CNUCD), citat de agenţia AFP. „Aprecierea majorităţii monedelor din Europa de Est a avut loc în urma speculaţiilor, existånd riscul declanşării unei crize a contului curent“, a declarat economistul-şef al CNUCD, Heiner Flassbeck. În raport, CNUCD arată că între 1999 şi 2007 rata de schimb valutar din Europa de Est şi Rusia s-a apreciat cu peste 30%. Raportul menţionază că majorarea dobånzilor, pentru a ţine sub control inflaţia, a favorizat speculaţiile monetare. Potrivit CNUCD, deprecierea monedelor din regiune este inevitabilă, fapt care ar putea declanşa o recesiune.
STATISTICA – Salariul mediu net, creştere de 25,8% faţă de iulie 2007
Salariul mediu nominal net a urcat cu 25,8% în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2007; în cifre absolute, nivelul salariului mediu net a ajuns la 1.308 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna iunie, avansul salariului mediu net a fost de 24,4% faţă de aceeaşi lună din 2007. Valorile cele mai mari ale cåştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3.214 de lei), iar cele mai mici, în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn, cu excepţia mobilei (732 lei). Indicele cåştigului salarial real pentru luna iulie, calculat ca raport între indicele cåştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102%.
EXPLICAŢII – Emil Boc: Vadim Tudor la schimb cu Comisia Economică
Sprijinul acordat de PD-L preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru a-şi păstra funcţia de vicepreşedinte al Senatului, a fost determinat, conform preşedintelui democrat-liberalilor, Emil Boc, de un schimb de funcţii, prin care formaţiunea pe care o conduce va prelua conducerea Comisiei Economice din camera superioară a Legislativului. Boc a afirmat că PD-L viza această funcţie pentru a evita „privatizările strategice pe ultimii metri ai guvernării Tăriceanu“. „Preşedinţia Comisiei Economice ne interesa cel mai mult din perspectiva alcătuirii bugetului pe 2009, unde se iau cele mai importante decizii. Să nu mai vorbim de privatizările strategice care se fac pe ultimii metri în fiecare legislatură. Preşedinţia Comisiei Economice ne asigură că asemenea decizii nu se vor lua în detrimentul interesului general“, a afirmat liderul PD-L. În schimbul sprijinului acordat lui Vadim Tudor, PRM a mai cedat două posturi în conducerea Senatului.