Arest la domiciliu. Începând din prima zi a anului viitor, poliţia va face verificări la domiciliul salariaţilor aflaţi în concediu medical, absenţa acestora de acasă fiind sancţionată cu anularea asigurării de sănătate şi amendă. Un miliard dat în urmărire Inspirat, potrivit propriei sale declaraţii, de „modelul italian“, ministrul sănătăţii, Ion Bazac, a găsit soluţia, aplicabilă din 1 ianuarie 2010, pentru reducerea costurilor implicate de concedii
Arest la domiciliu.
Începând din prima zi a anului viitor, poliţia va face verificări la domiciliul salariaţilor aflaţi în concediu medical, absenţa acestora de acasă fiind sancţionată cu anularea asigurării de sănătate şi amendă.
Un miliard dat în urmărire
Inspirat, potrivit propriei sale declaraţii, de „modelul italian“, ministrul sănătăţii, Ion Bazac, a găsit soluţia, aplicabilă din 1 ianuarie 2010, pentru reducerea costurilor implicate de concediile de boală ale salariaţilor, estimate la un miliard de lei anual. Astfel, în cazul angajaţilor aflaţi în concedii medicale şi care nu sunt internaţi în spital, poliţia va verifica prezenţa lor la domiciliu. Absenţa bolnavilor de acasă va fi sancţionată cu anularea concediului medical şi amendă. Ministrul nu a putut explica în ce fel va fi interpretată situaţia în care bolnavii nu vor sau nu pot să deschidă uşa, nici cum vor fi convinşi poliţiştii să presteze această muncă. Bugetul asigurărilor sociale de sănătate a înregistrat, în premieră, în luna iulie din acest an, un deficit de 54 de milioane de lei.
Mult prea mult praf
Cele trei legi privind educaţia, salarizarea şi aparatul de stat, asumate solemn de guvernul Boc, sunt tot atâtea reforme, crede premierul, care l-au aşteptat două decenii, pentru a fi făcute alaltăieri, de mântuială, sub presiune, negociate politic, pe şest, în ciuda partenerilor sociali şi sub rezerva modificărilor viitoare. Consiliul Legislativ a numărat 64 de erori în două dintre legi. Dar problema e alta: că legile nu au valoare utilă, deşi cu asta s-a ocupat guvernul toată vara.
Ajutoare de stat
Anul 2009 este ultimul în care fermierii primesc subvenţii de stat pentru irigaţii sau energie, după ce Comisia Europeană a respins extinderea, în 2010, a schemei de ajutor. Ministerul Agriculturii vede ca soluţii alternative bonusurile, investiţiile şi accesarea de fonduri europene.
Nu mai exportăm ciment
Producătorii autohtoni nu au exportat în primul semestru nici măcar o tonă de ciment, după ce anul trecut livrările externe au fost de 109.372 de tone. Producţia s-a redus cu 28,8%, până la 3,5 milioane de tone, iar vânzările de ciment şi clincher, cu 31%. Importurile de clincher s-au redus de la 198.659 la 4.653 tone, iar cele de ciment Portland, de la 124.364 la 95.700 tone.
Terţii debitori, executaţi
Începând din luna aprilie, ANAF aplică în inspecţiile fiscale metoda terţului poprit (urmărirea oricăror venituri, titluri sau bunuri pe care debitorul trebuie să le primească de la terţi). În perioada aprilie-iulie, ANAF a încasat astfel 31 de milioane de lei de la 781 de terţi. În 2009, ANAF a verificat 57.688 de firme şi a stabilit obligaţii suplimentare de plată ale acestora în sumă de 3,9 miliarde de lei.
Între primii zece
România a intrat în rândul primilor zece furnizori de spam ai lumii, cu o cotă de 3% din total, depăşind ţări precum Spania, Italia, Germania şi Ucraina, dar în urma Rusiei (11%), SUA (10%), Braziliei (8%), Indiei (7%), Poloniei (4%). Nouă zecimi din e-mailurile transmise în lume sunt spam, iar 0,5% din mesaje sunt infectate.
DECLARAŢIA SĂPTĂMÂNII
MICHAEL WEISS, vicepreşedinte A.T. Kearney