Guvernul se pregăteşte să vândă pe bursă, pentru a-şi completa bugetul, acţiuni din pachetele deţinute la companii energetice, potrivit unui document oficial obţinut de Mediafax: Petrom (12,6%, pentru 2,43 miliarde lei), Conpet (7,7%, pentru 21,3 milioane lei), Transelectrica (15%, pentru 219,9 milioane lei) şi Transgaz (15%, pentru 440,2 milioane lei). Forfetarul poate ucideO altă sursă devenit pe care se bazează Guvernul este impozitarea societăţilor incluse în 28 de coduri C
Guvernul se pregăteşte să vândă pe bursă, pentru a-şi completa bugetul, acţiuni din pachetele deţinute la companii energetice, potrivit unui document oficial obţinut de Mediafax: Petrom (12,6%, pentru 2,43 miliarde lei), Conpet (7,7%, pentru 21,3 milioane lei), Transelectrica (15%, pentru 219,9 milioane lei) şi Transgaz (15%, pentru 440,2 milioane lei).
Forfetarul poate ucide
O altă sursă devenit pe care se bazează Guvernul este impozitarea societăţilor incluse în 28 de coduri CAEN, cu până la 28% din venitul brut, după calculele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România. Cota este nu excesivă, ci enormă, dat fiind actualul impozit de 16% din profit, care ar înceta astfel să se mai cheme unic. Măsura este totodată discriminatorie, fiindcă vizează doar sectorul IMM, care va fi grav afectat de punerea ei în aplicare.
Şocul energetic
Nici n-am ieşit din recesiune şi nu ştim ce ne-aşteaptă, că Ministerul Economiei avertizează în privinţa următorului motiv de depresie: preţul energiei va exploda până în 2013: producătorii vor trebui să amortizeze investiţii de mediu şi să cumpere permisele de emisii poluante, subvenţia la huilă (resursă pentru 40% din energie) va dispărea, investiţiile în energie regenerabilă trebuie decontate. Soluţii? V-aţi fi aşteptat la vreun plan de măsuri? Nici vorbă. Poate, poate, nişte derogări de la Bruxelles.
Noi reglementări pentru angajaţii rezidenţi
Noi reglementări ale Comisiei Europene privind cei care, după 1 martie 2010, şi-au schimbat ori îşi schimbă locul de muncă dintr-un stat membru într-altul vor intra în vigoare începând cu 1 mai a.c. Aceştia vor beneficia de asigurările sociale din statul în care lucrează fie şi numai o zi. Excepţie fac lucrătorii detaşaţi de angajator pe teritoriul altor ţări membre, care vor rămâne în sistemul de asigurări al ţării de origine şi sunt scutiţi de contribuţii în ţara unde lucrează pentru maximum 12 luni. Detaşarea nu poate depăşi 24 de luni, dar se pot acorda anumite derogări pentru perioade de până la cinci ani. Nu se vor mai admite asigurări sociale simultane în mai multe state, dacă persoana are contracte în mai multe ţări; contribuţiile vor fi plătite în ţara în care are activităţi dependente, pentru totalul veniturilor obţinute.
Textron va produce la Aerostar Bacău
Grupul american specializat în producţia de tehnică militară va demara un proiect de cooperare cu uzina băcăuană, urmând a livra Armatei române vehicule blindate performante, după ce un program de înzestrare cu 800 de astfel de blindate fusese suspendat din lipsă de bani.
Poliţia, în plan secund
DECLARAŢIA SĂPTĂMÂNII
Laurenţiu Plosceanu, preşedinte, Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii