Ploile din această vară au cauzat diminuarea recoltei cu un milion de tone de grâu, până la 5,7 milioane de tone. Doar jumătate din grâu este panificabil, restul este bun doar ca furaj. Seceta din ţările de la răsărit, cea mai gravă din ultimii 130 de ani, a redus recolta acestora cu 40%. În ziua în care Rusia, al treilea exportator mondial de grâu, anunţa interzicerea livrărilor externe, preţul la Bursa de Mărfuri de la Chicago înregistra cea mai rapidă creştere din 1973 încoace, ajungând la 180% faţă de cotaţia din iunie a.c.

Cu ochii-n zare

Când ceva merge prost, atunci va mer­­ge foarte prost. Vom importa grâu, dar la preţ dublu. Dacă primăriile nu vor compensa eliminarea subvenţiei agentului termic, românul va plăti gigacaloria mult mai scump. Preţul gazelor na­­turale va fi liberalizat de la 1 ia­nuarie, dublându-se la consu­mator. Redresarea eco­nomiei globale va urca preţul pe­trolului,  dolarul va fi scump, dobânda EURIBOR va creşte, majorarea TVA se va vedea în inflaţie. Nu s-ar zice că sunt premise pentru relansarea economiei în 2011. Dar după 4-5 relansări în ultimele 18 luni, încă una la anul va fi floare la ureche.

Gunoiul de sub preş

Aparatul bugetar nu este câtuşi de puţin obez, ci subnutrit. O spune ne­gru pe alb, în cifre, primul raport al Consiliului fiscal. Statul român are cele mai mici venituri din Europa (33% din PIB, media UE fiind de 42%) şi nici pe acelea nu le colectează, fi­ind­că tolerează evaziunea, corupţia şi incompetenţa. În schimb, nu-şi plăteşte datoriile către firme, şterge datoriile companiilor de stat, sporeşte birurile şi taie salarii, pensii şi ajutoare sociale cum n-a mai fă­c­ut-o vreun alt guvern din lumea largă.

Conturi golite la Credit Europe Bank

Frauda descoperită la Credit Europe Bank, sucursala Braşov, unde 20 de clienţi au rămas fără bani în conturi, a adunat săptămâna trecută peste 200 de deponenţi în faţa sediului instituţiei. Interesaţi să-şi verifice situaţia conturilor proprii, aceştia au plecat după ce au constatat că nu sunt probleme. Vicepreşedintele băncii, Omer Tetik, a declarat că au fost verificate toate sucursalele din ţară, însă nu s-au constatat probleme decât la cea din Braşov, unde a şi fost demarată o anchetă penală. Prejudiciul calculat iniţial se cifra la peste 1,5 milioane de euro. Credit Europe, care a fost amendată cu 50.000 de lei de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, a început restituirea către clienţii păgubiţi a sumelor care le dispăruseră din conturi.

O staţiune nouă

224-55511-02_litoral1_32_evzmica.jpgBazele unei noi staţiuni la malul Mării Negre, numită Terra, vor fi puse în comu­na 23 August, situată între Costineşti si Olimp, printr-un proiect care cuprinde două hoteluri cu 13 etaje, 40 de vile, un heliport, terenuri de minigolf, dar şi un centru de tratament, odihnă şi refacere, dotat cu aparatură ultramodernă, la stan­darde europene. În cel mult patru ani şi ca rezultat exclusiv al unor in­ves­ti­ţii private, potrivit primarului comunei, Mugur Mitrana, va fi inaugurată prima staţiune de pe litoralul nostru ca­re va funcţiona în regim all inclusive. Proiectul datează de câţiva ani, dar abia acum au fost obţinute avizele cerute de lege, au fost achiziţionate de la localnici terenurile necesare şi s-au obţinut promisiuni guvernamentale pentru o investiţie în dezvoltarea infrastructurii viitoarei staţiuni.

DECLARAȚIA SĂPTĂMÂNII

224-55513-02_bogdanchiritoiu_32_cdeclaratie.jpgExistă suspiciunea că fon­durile de pensii au schimbat informaţii, încât în final toa­te au practicat comisionul maxim.
Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei

224-55512-02_capsunari_32_libertateafotograma.jpg50% este creşterea deficitului de cont curent în semestrul I din 2010, până la 3,65 mi­liarde de euro, pe fondul reducerii cu 50% a sumelor transferate de românii din străinătate.