În patru ani, România va deveni al şaselea producător auto din regiunea central-est-europeană, după Rusia, Turcia, Cehia, Polonia şi Slovacia, dar înaintea Ungariei, Ucrainei şi Sloveniei Va fi OK. În 2014 Producţia de autovehicule a României ar putea ajunge în 2014, potrivit analiştilor de la PricewaterhouseCoopers, la 520.000 de unităţi, ceea ce ar însemna o creştere de 75% faţă de 2009, când volumul producţiei a fost de aproape de 300.000 de unităţi. Prognoza ia
În patru ani, România va deveni al şaselea producător auto din regiunea central-est-europeană, după Rusia, Turcia, Cehia, Polonia şi Slovacia, dar înaintea Ungariei, Ucrainei şi Sloveniei
Va fi OK. În 2014
Producţia de autovehicule a României ar putea ajunge în 2014, potrivit analiştilor de la PricewaterhouseCoopers, la 520.000 de unităţi, ceea ce ar însemna o creştere de 75% faţă de 2009, când volumul producţiei a fost de aproape de 300.000 de unităţi. Prognoza ia în calcul o majorare până la 225.000 de unităţi a producţiei uzinei Ford de la Craiova, în 2013. Principalul stimulent al acestei dinamici va fi exportul. Ritmul de creştere a industriei auto din România, pe perioada următorilor patru ani, va fi întrecut, în regiunea noastră, dar probabil şi în Europa, doar de Ucraina (242%) şi Rusia (235%).
Idei bune, idei greşite
Trebuie să ne ferim de ispita unor idei noi, dar eronate, care circulă, avertizează Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR: schimbarea modelului de creştere bazat pe consum (fiindcă nu se poate), amnistia fiscală (induce un comportament fiscal incorect) şi impozitarea progresivă (slavă Domnului, avem). Şi să atragem capitalul străin, unica şansă de redresare. Atenţie, investitorii caută politici economice coerente şi stabilitate financiară. Ceea ce, dacă-l întrebaţi pe premierul Boc, chiar ne prisoseşte.
Câţi au rămas
O cincime din medicii români lucrează şi la stat şi la privat, aşa încât ideea ministrului sănătăţii de a-i obliga să aleagă va crea probleme mari în sistem, declară preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae. În acest moment, deficitul de medici din România variază de la 20% în oraşele centre universitare la 70% în mediul rural.
Pe gânduri
Cel mai mare producător mondial de elicoptere ar putea reloca o parte din activităţile din România în Marea Britanie, unde costurile salariale au devenit acceptabile, ca efect al crizei, susţine The Times. Miza: un contract de 540 de milioane de euro pentru modernizarea a 30 de elicoptere ale armatei britanice.
Cum se dosesc eşecurile guvernării
DECLARAȚIA SĂPTĂMÂNII
Cristian Preda, europarlamentar