După 12 ani de pauză, faimosul Orient Express a reintrat în circuit. Sinaia şi Bucureşti se numără printre principalele opriri ale trenului în călătoria sa de şase zile de la Paris la Istanbul, care costă de la 6.580 la 9.940 euro. Cetăţeni de clasa a III-aCelor ce nu vor urca niciodată în Orient Express, Guvernul le pregăteşte o „reformă“ de n-or s-o poată duce. Suma ajutoarelor sociale va fi plafonată, iar alocaţie pentru copii vor mai primi doar familii
După 12 ani de pauză, faimosul Orient Express a reintrat în circuit. Sinaia şi Bucureşti se numără printre principalele opriri ale trenului în călătoria sa de şase zile de la Paris la Istanbul, care costă de la 6.580 la 9.940 euro.
Cetăţeni de clasa a III-a
Celor ce nu vor urca niciodată în Orient Express, Guvernul le pregăteşte o „reformă“ de n-or s-o poată duce. Suma ajutoarelor sociale va fi plafonată, iar alocaţie pentru copii vor mai primi doar familiile cu venituri de până la 370 lei/persoană; suma maximă acordată va fi de 200 lei, în cazul familiei monoparentale, cu cel puţin patru copii şi un venit de până la 200 lei/persoană. Iar lefurile multor bugetari, deja întoarse la nivelul din 2005, vor fi reduse prin noua lege a salarizării. E cazul medicilor şi profesorilor. Altfel, lefurile demnitarilor, ca şi cele ale medicilor de la morgă, vor creşte. Să trăiţi bine!
Pragul de 7%
Refuzând să se împrumute la dobânzi de peste 7%, Guvernul nu mai găseşte creditori. La Palatul Victoria, e motiv de uimire că bancherii nu se înghesuie să împrumute statul la o dobândă surclasată de inflaţie. Nu uimeşte însă pe nimeni faptul că inflaţia îşi dublează cadenţa în plină recesiune. (Desigur, dacă torni peste foc gaz, praf de puşcă sau majorări de TVA, atunci e normal.) Oricum, trecerea pragului de 7% este inevitabilă. Şi va rămâne o dulce amintire, pe măsură ce rateurile Guvernului se aglomerează, iar scadenţa rambursării primei rate din împrumutul luat de la FMI se apropie.
Peste 65%, în Capitală
Mai puţine, mai modeste, mai ieftine
Uniunea Naţională a Notarilor Publici (UNPR) a decis să ajusteze în jos cu 10%, începând de la 1 septembrie, valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare din Bucureşti şi judeţele limitrofe, din cauza evoluţiei „pieţei imobiliare din ţară în primele şapte luni ale anului 2010, ca urmare a influenţei recesiunii economice“. Preţul pe metru pătrat al locuinţelor din Bucureşti s-a redus la 50% din valoarea care fusese atinsă în 2008, iar majoritatea analiştilor estimează o scădere în continuare cu 10% până la 30%, în 2010 şi în 2011. Prăbuşirea preţurilor ar fi fost probabil şi mai dramatică dacă, pe de o parte, dezvoltatorii nu s-ar fi amăgit cu programul Prima Casă, iar pe de altă parte, oferta nu s-ar fi redus drastic, prin oprirea şi anularea a zeci de proiecte. De altfel, potrivit unui studiu DTZ, România şi Unga-ria sunt singurele pieţe „reci“, neatractive pentru investitori, din Europa de Est.
DECLARAŢIA SĂPTĂMÂNII
Marin Toma, preşedinte, CECCAR