Brigitte Pastramă a spus tot despre mariajul ei cu Ilie Năstase: „Am avut o căsnicie în trei”
Brigitte Pastramă a fost căsătorită cu Ilie Năstase între 2013 și 2018. Deși au fost căsătoriți pentru o perioadă scurtă de timp, vedeta a trecut prin momente rupte parcă din telenovele.
Cu câteva zile în urmă, frumoasa brunetă a povestit câteva momente triste prin care a trecut în timpul mariajului ei cu celebrul sportiv. Potrivit spuselor sale, relația ei cu Ilie Năstase nu a fost una normală. Mariajul lor a suferit enorm din cauza fostei sale soții (Amalia Năstase).
La un moment dat, femeia a reușit să îl convingă pe Ilie Năstase că Brigitte Pastramă se preface că este bolnavă, deși aceasta avea trei tumori care mergeau spre ganglion.
„În 2016 am fost diagnosticată cu trei tumori la sânul drept. A fost un șoc pentru mine. În România s-a spus că aș putea avea cancer. Am fost la Viena. Ilie n-a venit nicio clipă cu mine. Din păcate, căsnicia mea cu Ilie a avut foarte mult de suferit din cauza fostei lui soții. Am avut o căsnicie în trei. Nu mi-e frică să spun lucrul ăsta. Ea (n.r. – Amalia Năstase) m-a trimis undeva, la un centru unde aveau niște aparate foarte primitive.
Eu am silicoane și nu se vedea ce e în spatele silicoanelor. Și apoi (n.r. – Ilie și Amalia Năstase) au împânzit orașul că sunt o bolnavă închipuită, că vreau să-l țin pe Ilie prin niște boli false. Eu chiar aveam trei tumori care mergeau spre ganglion. Până la urmă, m-am dus în Austria. Lui Ilie i se băga în cap că n-am nimic. Pe mine m-a ajutat foarte mult secretara domnului Țiriac, care a vorbit cu o doamnă care face o chimioterapie foarte bună pe chestia asta, la sân.
Vorbiseră, după ce mă operez, să mă duc să fac chimioterapie, undeva lângă Frankfurt. În septembrie, m-a programat domnul doctor la o biopsie, dar domnul de la biopsie mi-a zis să mă opereze direct, pentru că, dacă aveam o tumoare malignă, se putea extinde tot sângele ăla: «Eu vreau să-ți scot ție mai mult decât tumorile astea și să-ți fac examen histopatologic pe loc». Pe 17 septembrie 2016, am fost în Viena, singură”, a povestit Brigitte Pastramă.
Fosta soție a lui Ilie Năstase mergea cu ei în vacanțe
Brigitte Pastramă a mărturisit că fosta soție a lui Ilie Năstase îi însoțea aproape peste tot, ba chiar mergea cu ei în vacanțe și purta o verighetă care semăna cu a lor. Vedeta a mărturisit că a cedat psihic din cauza stresului acumulat în acei cinci ani petrecuți alături de Ilie Năstase.
„Eu eram soția lui și mergeam cu tot cu Amalia în concedii. Avea o verighetă care semăna cu a noastră, avea verigheta la fel și când mergeam la Roland Garros, ea mergea cu el, iar eu stăteam afară.
Și toate astea le-am suportat pentru că nu am vrut să îl pierd. Și pentru că, dacă Ilie i-a dat apă la moară, ne-a făcut foarte mult rău. Mergeam la biserică și plângeam”, a explicat frumoasa brunetă, în cadrul podcastului „Taclale”.