Principalele şase bănci din sistemul financiar britanic au aprobat în luna iulie cu 3.200 credite pentru achiziţia de locuinţe peste nivelul din luna anterioară, motivaţia fiind semnele de revenire ale pieţei rezidenţiale din Marea Britanie.
Numărul creditelor garantate de aceste instituţii a crescut la 53.400 de la 50.200, câte au fost acordate în luna iunie, potrivit Bank of England. Acesta este cel mai mare nivel atins din luna decembrie a anului trecut şi până acum.
Creşte preţul caselor
„Majoritatea indicatorilor arată că preţul caselor a cunoscut uşoare creşteri pe parcursul lunilor de vară. Ne aşteptăm la îmbunătăţirea sentimentului faţă de piaţă, însă este puţin probabil să mai asistăm la alte creşteri cu atâtea obstacole în faţă“, arată Paul Samter, economist în cadrul Council of Mortgage Lenders.
SURSA: Bloomberg