Biroul Thomsons din Cluj are în acest moment 50 de angajați. „Vom continua să facem investiții pe termen lung în biroul din Cluj și în oamenii noștri din toată lumea. De altfel, ne dezvoltăm într-un ritm rapid – avem în acest moment deja peste 25 de posturi disponibile în cadrul biroului nostru local”, a declarat Michel Whitfield, CEO al Thomsons.
Thomsons Academy va reprezenta singura bază de formare și instruire pentru filialele companiei din Londra, Singapore, Cluj și, începând cu luna septembrie a acestui an, din Silicon Valley. Anual, 200 de persoane nou intrate în sistem, angajaţi, precum şi managerii lor vor urma cursurile Thomsons Academy pentru a-şi construi o carieră pe termen lung în companie.
Britanicii au ales să investească 450.000 de lire (521.500 euro) în Cluj, deoarece acest oraş reprezintă pentru ei centrul cheie pentru dezvoltarea afacerii lor. „Pentru noi, Clujul reprezintă un centru cheie pentru dezvoltarea businessului nostru la nivel global. Mai mult, acest oraș devine rapid centrul tehnologic al României, ceea ce ne oferă șansa de a cunoaște un număr mare de oameni talentați”, a spus Michel Whitfield.
Thomsons Online Benefits este una dintre companiile britanice cu cea mai rapidă dezvoltare. Thomsons ajută organizațiile globale să își maximizeze investițiile în programe de pensii și beneficii. Printre clienții săi se numără Cisco, Microsoft, Samsung și RBS.