Tot mai mulţi dintre brianicii care îşi fac concediile în afara ţării preferă statele care nu se află în zona euro, se arată într-un studiu publicat astăzi în publicaţia „the Independent”.

Astfel, conform sondajului, din ce în ce mai mulţi britanici se vor orienta în 2010 sau în anii următori către destinaţii precum Turcia, Egipt şi, surprinzător, Bulgaria.

Elementul care „va dicta” preferinţele acestora este preţul. Astfel că britanicii se vor orienta către sejururi cât mai ieftine cu putinţă, fapt ce explică oarecum apariţia Bulgariei în seria destinaţiilor care vor înregistra creşteri de turişti britanici în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Pe de altă parte, foarte multe persoane îţi doresc tot mai mult să viziteze locuri precum Dubai sau Thailanda, se arată în studiu, însă şi pentru aceştia preţul este o variabilă importantă.

SURSA: „The Independent”