Depozitele personale ale britanicilor s-au majorat cu 32,4 miliarde de lire sterline (39,7 miliarde de dolari) în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu creşterea de 19,8 miliarde de lire sterline înregistrată în perioada similară a anului trecut, un semn că britanicii se pregătesc să facă faţă unor incertitudini economice, arată datele publicate miercuri de Asociaţia bancherilor britanici (BBA), informează Bloomberg.
Atât investitorii cât şi deponenţii britanici au fost zguduiţi de rezultatul referendumului din luna iunie privind ieşirea din Uniunea Europeană, care a determinat Banca Angliei să reducă dobânda de bază la minimul istoric de 0,25%. Chiar dacă până acum economia britanică a rezistat destul de bine, majoritatea economiştilor se aşteaptă la o încetinire în 2017 pe măsură ce companiile vor încerca să obţină o imagine mai clară asupra relaţiei viitoare a Marii Britanii cu spaţiul comunitar.
"Am văzut cum depozitele personale au crescut mai puternic în ultimele luni pe măsură ce consumatorii au decis să stocheze numerar în absenţa unor oportunităţi de investiţii lichide cu randamente mari. Creşterea depozitelor personale ar putea sugera de asemenea că populaţia vrea să îşi crească rezervele de numerar în contextul unor posibile incertitudini economice", a declarat economistul şef al BBA, Rebecca Harding.
Un raport separat al băncii Halifax sugerează că preţul caselor din Marea Britanie ar putea înregistra doar o creştere modestă în 2017, în contextul încetinirii ritmului de creştere a economiei şi al relansării inflaţiei. De asemenea, banca se aşteaptă ca cererea de locuinţe să scadă în 2017. "Încetinirea creşterii economice în 2017 este posibil să crească presiunile asupra gradului de ocupare cu riscul creşterii şomajului. Această deteriorare a pieţei muncii, împreună cu o prognozată reducere a puterii de cumpărare a gospodăriilor, este posibil să ducă la reducerea cererii pentru locuinţe", a declarat Martin Ellis, economist la Halifax.
Marea Britanie şi-a revizuit în jos prognoza de creştere pentru următorii doi ani, a anunţat luna trecută ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, cu ocazia prezentării primului proiect de buget de după votul în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. (Sursa: Agerpres)