Premierul britanic Boris Johnson a făcut, miercuri, apel la responsabilitatea personală și i-a îndemnat pe britanici să organizeze petreceri mici de Crăciun pentru a evita răspândirea coronavirusului.
Fără a reveni asupra permisiunii acordate britanicilor de a se vedea de Crăciun în pofida pandemiei, premierul Boris Johnson a făcut apel miercuri la „responsabilitate personală” şi le-a cerut oamenilor să opteze pentru „mici” petreceri de Crăciun, relatează AFP şi Reuters.
„Un Crăciun mic este un Crăciun mai sigur”, a declarat Boris Johnson în cadrul unei conferinţe de presă. Refuzând să-i „incrimineze pe oamenii care vor să petreacă timpul împreună cu apropiaţii lor”, el i-a îndemnat totuşi să dea dovadă de prudenţă.
„Să aveţi un mic Crăciun fericit”, le-a spus premierul britanicilor, folosind titlul unui popular cântec de Crăciun interpretat de Judy Garland în musical-ul „Meet Me in St Louis” (1944) şi ulterior înregistrat de staruri precum Frank Sinatra, Doris Day şi Michael Buble.
Reuniuni de familie scurte
Pentru a reduce riscul de contagiere, consilierul medical al guvernului, Chris Witty, a făcut şi el apel la populaţie să participe la reuniuni de familie scurte, în număr restrâns, şi de preferinţă să nu se îndepărteze de propria regiune. „Gândiţi-vă la persoanele vulnerabile”, a pledat el.
Britanicii se pot întâlni în număr de cel mult trei gospodării între 23 şi 27 decembrie, şi să călătorească în întreaga ţară în acest scop, ceea ce în prezent este interzis.
Marea Britanie afectată rău de coronavirus
Regatul Unit, ţara din Europa cel mai dur afectată împreună cu Italia de pandemie cu aproape 65.000 de morţi, se confruntă în prezent cu un al doilea val, cu o incidenţă puternică în special la Londra, unde pub-urile, restaunrantele, hotelurile şi instituţiile culturale au fost închise miercuri.
Se înmulţesc apelurile pentru a renunţa la acest „armistiţiu” de Crăciun, care suscită temeri privind o nouă agravare dramatică la începutul lui 2021. Principalele două reviste medicale, British Medical Journal şi Health Service Journal au avertizat în privinţa unui risc de „scufundare” a Serviciului public de sănătate (NHS).
Refuzând să revină asupra deciziei, premierul britanic a subliniat în cadrul şedinţei săptămânale de întrebări din Parlament că cele patru naţiuni din Regatul Unit, care au fiecare competenţe în materie de sănătate, „au decis în unanimitate” să menţină acest armistiţiu de Crăciun.
Acuzându-l pe liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, care l-a interpelat pe această temă, că vrea „să anuleze Crăciunul”, Boris Johnson şi-a menţinut alegerea, considerând totuşi „vital” ca oamenii „în această perioadă foarte foarte dificilă să dea dovadă de un înalt grad de responsabilitate”, în special cu persoanele în vârstă.
Îngrijorat de situaţia actuală, premierul galez Mark Drakeford a anunţat instituirea unei noi izolări în provincie, a treia, încă de la sfârşitul weekendului de Crăciun, începând cu 28 decembrie.
Încă de miercuri, în contextul unei epidemii „exponenţiale” pe alocuri, potrivit ministrului sănătăţii Matt Hancock, Londra şi unele regiuni au trecut la cel mai ridicat nivel de alertă.
Potrivit media britanice, 34 de milioane de locuitori din Anglia sunt acum în zonă de alertă „foarte ridicată”, ceea ce înseamnă peste 60% din populaţia engleză.
Această înăsprire a măsurilor anti-epidemice implică închiderea hotelurilor, puburilor şi restaurantelor cu excepţia livrărilor şi a vânzării pentru consum la domiciliu, precum şi a lăcaşelor de cultură precum teatre, cinematografe şi muzee.
Traseele neesențiale trebuie evitate
Salariaţii care pot trebuie să muncească la domiciliu şi populaţia trebui să evite traseele neesenţiale. Interacţiunile sociale sunt limitate, cu interdicţia de a se amesteca cu persoane care fac parte din altă gospodărie, cu excepţia unor locuri deschise precum parcurile. Unităţile şcolare, magazinele şi frizeriile pot rămâne deschise.
Această nouă închidere, a treia în capitala britanică după două lockdown-uri, reprezintă un „dezastru” pentru teatre, a acuzat Theatre Trust, care reprezintă acest sector.
Potrivit Emmei McClarkin, directoarea generală a British Beer & Pub Association, este vorba despre „un nou cui” în sicriul pub-urilor.
În Regatul Unit, prima ţară occidentală care a început campania de vaccinare în urmă cu o săptămână, 137.000 de persoane au primit prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech, potrivit Ministerului Sănătăţii.