Marea Britanie îşi va deschide piaţa pentru muncitorii români de la 1 ianuarie 2014, spune Kenneth Clark, ministrul britanic fără portofoliu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, oficialul britanic a făcut această declaraţie în cadrul întrevederii avute la Londra cu şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean. Discuţiile cu Kenneth Clark au vizat relaţia bilaterală din perspectiva valorificării parteneriatului strategic româno-britanic pe plan politic şi economic.
SURSA: Rador