Britanicii scapă de orice urmă a apartenenței lor în Uniunea Europeană. Mutare de ultimă oră a Regatului Unit înainte de ieșirea oficială din UE. Vineri, la miezul nopții, se întâmplă marele eveniment. Este un nou început pentru britanici și pentru țara lor, dar și pentru Europa.
Drapelul Uniunii Europene a fost înlăturat vineri seară de pe sediul din Bruxelles al reprezentanţei diplomatice britanice pe lângă UE, cu câteva ore înaintea retragerii formale a Regatului Unit din blocul comunitar, transmite Reuters.
Un bărbat a scos capul pe o fereastră de la etajul unu al clădirii şi a extras de acolo simbolul UE, drapelul albastru cu 12 stele galbene, lăsând numai drapelul Union Jack, scrie această agenţie de presă, potrivit Agerpres.
Odată cu ieşirea din UE, vineri seară la ora 23:00 GMT, Regatul Unit va fi considerat de blocul comunitar drept o ţară terţă, astfel că va fi schimbată şi titulatura reprezentanţei sale diplomatice pe lângă UE. Acesta nu se va mai numi Reprezentanţa Permanentă, ci Misiunea Regatului Unit pe lângă UE (UK Mission to the European Union), căreia unii îi spun deja ‘UKmissEU’ (Regatul Unit regretă UE).
O nouă eră pentru Marea Britanie
Reamintim că azi, Regatul Unit va ieși din Uniunea Europeană, începând cu miezul nopții. Acest lucru marchează „începutul” unei ere de „reînnoire” şi de „schimbare” pentru ţară, a apreciat premierul britanic Boris Johnson. „A sosit momentul când zorii apar şi perdeaua se ridică peste un nou act”, a continuat premierul britanic, conform unor extrase comunicate de serviciile sale. „Acesta este momentul unei adevărate reînnoiri şi al unei schimbări naţionale”, a spus el.
Unii britanici au început deja petrecerea, în stilul caracteristic, cu petreceri de stradă, jocuri de lumini și promoții la bere în pub-uri. Însă, nu toată lumea din Regat este în culmea fericirii, fiind așteptate și proteste ale celor care s-au opus până în ultima clipă Brexit-ului.