Vizitatorii străini din Marea Britanie şi Belgia au primit interzis în China! Ţara asiatică a decis să blocheze sosirea vizitatorilor străini din aceste două state europene din cauza numărului foarte mare de cazuri noi de COVID-19. În plus, au fost înăsprite regulile de acces pe teritoriul Chinei pentru alte câteva ţări, relatează joi France Presse.

Măsura se aplică chiar dacă persoanele titulari de vize sau permise de şedere în China

China, acolo unde noul coronavirus a apărut anul trecut, a stopat în mare măsură epidemia pe teritoriul său. Ţara şi-a închis practic graniţele la sfârşitul lunii martie şi a redus drastic zborurile internaţionale, însă, în ultimele luni, şi-a deschis din nou prudent graniţele.

Un comunicat publicat miercuri pe site-ul Ambasadei Chinei la Londra arată că Guvernul “a decis să suspende temporar intrarea cetăţenilor non-chinezi prezenţi în Regatul Unit”, chiar dacă aceştia sunt titulari de vize sau permise de şedere în China, scrie Agerpres.

“Această suspendare este o măsură temporară necesară prin situaţia actuală a COVID-19”, se precizează în comunicat. Un anunţ similar apare în limba chineză şi pe site-ul Ambasadei Chinei în Belgia.

Marea Britanie este una dintre ţările cele mai afectate de coronavirus, cu peste un milion de contaminări, inclusiv aproape 48.000 de decese. Premierul Boris Johnson a anunţat deja un nou lockdown, ce urmează să intre în vigoare astăzi, 5 noiembrie.

Franţa, SUA, Germania, Singapore şi Canada, vizate şi ele de anumite restricţii

Pe lângă Marea Britanie şi Belgia, mai multe ambasade chineze din ţări precum Franţa, Statele Unite, Germania, Singapore şi Canada au anunţat o înăsprire a măsurilor de acces pe teritoriul chinez.

Vizitatorii, chinezi sau străini, din aceste ţări trebuie să prezinte acum două teste de depistare (serologic şi PCR) efectuate în cele două zile premergătoare îmbarcării, pentru a fi validate de ambasada chineză în ţara în care se află. În multe ţări, obţinerea rezultatelor testelor în termen de 48 de ore ar putea fi problematică.