Primul subiect atins în interviu a fost bugetul de investiții pentru anul acesta și pentru 2021. Iată ce au declarant reprezentanții companiei:
„În prezent, căutăm noi oportunități de a surprinde momentele de consum ale produselor noastre care, în timp, au fost limitate de schimbările societale și de modificările de reglementare; ne dorim în același timp să răspundem așteptărilor și preferințelor în continuă schimbare ale consumatorilor noștri. În consecință, ne-am dezvoltat strategia astfel încât să ne putem concentra mai puternic pe atingerea unei performanțe puternice a noilor categorii de produse, susținută de investiții obținute din afacerea noastră cu țigări tradiționale.
Este evident că obiceiurile și așteptările consumatorilor sunt în continuă schimbare și cresc într-un ritm accelerat. De aceea, ne-am angajat să oferim o gamă largă de opțiuni pentru consumatori, prin investiții susținute în dezvoltarea noilor categorii de produse la nivel global.Pentru o performanță semnificativă a noilor categorii, am ales să dezvoltăm la nivel global capabilitățile necesare axate pe știință, inovație și informații digitale. Preferințele consumatorilor și tehnologia evoluează rapid și ne dorim să anticipăm aceste schimbări prin dezvoltarea hub-urile noastre digitale, prin crearea de centre de inovare și prin dezvoltarea continuă a laboratoarelor noastre de cercetare și dezvoltare.”
Echipa BAT a mai declarat pentru revista Capital și ce proiect strategic, dar și de suflet, a derulat compania în România:
„Cei 175 de milioane de euro pe care i-am investit în fabrica de la Ploiești în ultimii doi ani dovedesc hotărârea noastră de a continua parteneriatul strategic pe care îl avem cu România. De asemenea, credem că aceste investiții sunt o dovadă a angajamentului nostru față de produsele cu potențial de risc redus, întrucât cea mai mare parte a acestei investiții a avut ca obiectiv transformarea fabricii noastre din România în singurul centru de producție al consumabilelor pentru produsele care încălzesc tutunul din Uniunea Europeană. Fabrica BAT din Ploiești este a doua cea mai mare fabrică a grupului din Uniunea Europeană și una dintre cele mai avansate fabrici de producție din punct de vedere tehnologic la nivel global, după o investiție de aproape 500 de milioane EUR de la înființarea în 1996. Fabrica are în prezent aproximativ 1.100 de agajați. Majoritatea produselor fabricate la Ploiești, consumabile de tutun pentru glo și țigări, sunt exportate în alte piețe.
Investiția a permis dezvoltarea unui nou spațiu de producție pentru neo, consumabilele concepute pentru produsele de încălzire a tutunului, precum și extinderea capacităților existente de producere a țigaretelor, și a inclus achiziționarea de mașini, clădiri și dezvoltarea infrastructurii. În total, au fost creați 4.200 de metri pătrați suplimentari de spațiu de producție, o creștere de aproape 20% în mai puțin de 2 ani.”
Trecând peste orice provocare
Orice companie întâlnește dificultăți mai devreme sau mai târziu. Diferența se află în modul în care acestea se adaptează noilor contexte și în măsurile pe care acestea le adoptă. BAT și-a asumat responsabilitatea și s-a axat pe siguranță. Compania a relatat într-un interviu exclusiv pentru revista Capital ce a însemnat pentru ea pandemia și cum a gestionat noile provocări ale anului 2020:
„Considerăm că nivelul de incertitudine a reprezentat cea mai mare provocare pentru noi. Încă de la început, British American Tobacco a tratat situația creată de declararea pandemiei cu cea mai mare seriozitate: din primele momente, am adoptat un set de măsuri clare și cuprinzătoare la nivel global, menite să asigure cât mai bine starea de bine și siguranța angajaților și a familiilor acestora. Din fericire, am reușit să ne continuăm activitatea în parametri normali, dar în conformitate cu noile prevederi legale impuse de autorități și luând toate măsurile necesare atât pentru siguranța angajaților noștri, cât și pentru buna desfășurare a activității.
În mod clar, traversăm o situație foarte nesigură, care evoluează într-un ritm alert, de aceea vom menține o legătură strânsă cu sursele autorizate de informații și ne vom adapta proiectele și acțiunile în funcție de provocările create de evoluția COVID-19. Facem tot posibilul pentru a sprijini funcționarea continuă a activității noastre în condiții cât mai sigure pentru angajați și am luat toate măsurile necesare în acest sens: fiecare unitate de afaceri a dezvoltat un plan de continuitate a afacerii, care este actualizat permanent și gata de implementare. La nivel individual, fiecare dintre noi are o direcție clară în ceea ce privește adaptarea rolului său în noile condiții de lucru.”
British American Tobacco are o identitate bine conturată și principii bine stabilite. Iată cum s-ar caracteriza:
„Construirea unei zile de mâine mai bune – scopul nostru este să construim un viitor mai bun prin reducerea impactului afacerii noastre asupra sănătății, oferind o gamă mai mare de produse plăcute și mai puțin riscante pentru consumatorii noștri. Vom dezvolta modelul nostru de creștere prin evoluția portofoliului în tutun, nicotină și nu numai, venind astfel în întâmpinarea așteptărilor în continuă schimbare ale consumatorilor noștri.”
Top 300 companii va intra pe piață pe 16 octombrie și înglobează multe detalii interesante despre companiile listate, analize financiare, interviuri exclusive și premii speciale pentru performanță.