Valoarea primelor intermediate de brokeri în anul 2011 s-a ridicat la peste 3,1 miliarde lei, potrivit cifrelor transmise către CSA de 495 brokeri de asigurare. Chiar dacă nivelul a înregistrat o diminuare faţă de anul 2010, scăderea a fost mai mică decât a pieţei per ansamblu.
Comparativ cu anul 2010, când s-a situat la 3,2 miliarde lei, valoarea primelor de asigurare intermediate de brokeri a scăzut cu 3%.
Prin raportarea primelor intermediate de brokerii de asigurare la primele brute subscrise de asigurători rezultă că, în anul 2011, brokerii au intermediat 39,05% din volumul total al primelor subscrise de asigurători, de peste 7,9 miliarde lei.
Scăzând mai puţin decât piaţa (-4,5%), brokerii şi-au consolidat uşor ponderea în total piaţă, de la nivelul de 38,5% înregistrat în 2010.
Veniturile din activitatea de brokeraj au totalizat aproape 596,5 milioane lei, nivel în creştere cu 11,33% comparativ cu 2010. Din această sumă, veniturile din negocierea contractelor de asigurare reprezintă 96%, cu un total de 572,2 milioane lei.
„Rolul tradiţional al brokerilor, de negociator al condiţiilor contractelor de asigurare pentru clienţi şi potenţiali asiguraţi, de acordare a asistenţei de specialitate consumatorilor de produse de asigurare, înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, a progresat şi responsabilităţile acestora s-au multiplicat. Cu cât ponderea primelor intermediate va creşte, cu atât rolul de consultant şi de reprezentant al intereselor asiguraţilor în faţa asigurătorilor va deveni mai important”, a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.
An | Prime brute subscrise (lei) | Prime intermediate (lei) | Venituri din activitatea de brokeraj (lei) | % prime inter-mediate/PBS |
2010 | 8.305.402.152 | 3.199.711.701 | 535.766.932 | 38,53 |
2011 | 7.948.069.323 | 3.103.925.291 | 596.480.630 | 39,05 |
Evoluție 2011/2010 | -4,30% | -2,99% | 11,33% |
|