Chiar dacă este departe de alte domenii din punctul de vedere al numărului de oameni angrenaţi, piaţa de capital se dezvoltă repede, dovadă stând numărul tot mai mare de brokeri.
Ca urmare, şi numărul de brokeri este în creştere, de la câteva zeci la începuturile Bursei, aceştia ajungând acum la nu mai puţin de 1.252. Şi va mai continua să crească, pentru că, de curând, numărul de entităţi care au dreptul să organizeze cursuri de formare profesională pentru agenţi de servicii de investiţii financiare a crescut, prin alăturarea Asociaţiei Brokerilor celor patru instituţii deja autorizate: Bursa de Valori Bucureşti, Institutul Bancar Român, Centrul de pregătire financiară Millenium şi Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (aceasta din urmă pregăteşte doar brokeri pentru piaţa de derivate).
Mai mult de 7,5% din agenţii pentru servicii de investiţii financiare care activează în acest moment sunt angajaţi ai aceleiaşi companii, SSIF Broker Cluj. În cele 32 de unităţi ale societăţii (incluzând şi sediul central) activează în momentul de faţă 96 de agenţi.
Aceştia au intermediat în luna ianuarie a acestui an tranzacţii în sumă totală de aproape 126 de milioane de lei, aşadar o medie de 1,3 milioane de lei pe fiecare agent. Dacă luăm în calcul un comision rezonabil, de circa 1% din valoarea tranzacţiilor, rezultă că fiecare broker a „generat“ un venit frumuşel de 13.000 de lei, într-o singură lună.
Mulţi brokeri nu înseamnă neapărat şi mulţi clienţi
Banii cu adevărat mulţi nu au fost făcuţi însă de cei 96 de agenţi pentru servicii de investiţii financiare ai SSIF Broker, ci de cei doar… zece agenţi ai ING Securities, devenită de curând ING Bank NV Sucursala Bucureşti. Tranzacţiile totale ale ING în ianuarie au fost de circa 315 milioane de lei, de unde rezultă un „randament“ de 31,5 milioane de lei pe fiecare broker. O performanţă chiar mai bună din acest punct de vedere au avut cei de la CA IB Securities care, cu doar cinci brokeri, au reuşit să intermedieze tranzacţii de 220 de milioane de lei. 44 de milioane de lei de persoană (doar 13 societăţi de brokeraj au reuşit să depăşească această valoare a tranzacţiilor), de unde rezultă că nu e nevoie neapărat de oameni mulţi pentru a avea performanţe mari.
Media la BVB a fost, în ianuarie, de 1.844.249 lei pe broker.
Perspectiva creşterii pieţei de capital din România, a intrării unor companii mari de servicii financiare din străinătate şi chiar a extinderii SSIF-urilor de la noi în afara ţării face ca, cel mai probabil, să fie nevoie de şi mai mulţi brokeri în viitor. Momentan, cerinţele impuse de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru a intra în sistem nu sunt extraordinar de mari. Studiile medii sunt de ajuns, iar în afară de ele mai este nevoie de promovarea cursurilor de pregătire organizate de un organism de formare profesională atestat de CNVM. O altă condiţie este găsirea unei societăţi de brokeraj. Iar asta, de obicei, nu se poate face decât dacă ai studii superioare, de preferat într-un domeniu care să aibă legătură cu economia. În sfârşit, o condiţie elementară este să nu fi fost condamnat pentru infracţiuni de natură economică.
Persoanele cu atestat de brokeri sunt, în prezent, mult mai multe decât cele care profesează efectiv în acest domeniu. Numărul lor mai scade însă din când în când, pentru că, atunci când au loc modificări importante în legislaţia aplicabilă pieţei de capital, se organizează sesiuni de reatestare a operatorilor şi specialiştilor din piaţa de capital, în urma cărora se eliberează noi atestate profesionale. Potrivit Direcţiei de autorizare din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, „atestatele profesionale recunoscute de CNVM la această dată sunt cele emise de instituţie în baza documentelor justificative care atestă promovarea de către persoana respectivă a examenului aferent unui curs de formare profesională organizat ulterior datei de 01.07.2005“.
1.252 de agenţi pentru servicii de investiţii financiare sunt autorizaţi să opereze în acest moment pe piaţa de capital din România, potrivit Direcţiei de autorizare din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
Cele mai mari cote pe „piaţa“ brokerilor
Topul SSIF-urilor cu cei mai mulţi brokeri nu coincide deloc cu topul celor mai mari valori tranzacţionate.
Societăţile cu cei mai mulţi agenţi pentru servicii de investiţii financiare sunt cele orientate spre micii investitori, şi cele care au o reţea mare de unităţi. Interesant este că majoritatea sunt din afara Bucureştiului,
deşi cele mai multe SSIF-uri sunt în Capitală.