Conform Normelor nr. 4/2001, CSA a luat hotararea de a autoriza doar brokerii de asigurare care indeplinesc, printre alte conditii, si pe cea a detinerii unei polite de raspundere profesionala a carei limita minima de acoperire este echivalentul in lei a 100.000 euro (circa 2,75 miliarde lei). Ca orice polita de acest tip, si cea incheiata de brokeri acopera "eroarea si/sau omisiunea aparuta in actul profesional". "Se poate intampla, de pilda, ca brokerul sa uite sa reinnoiasca o polita care a e
Conform Normelor nr. 4/2001, CSA a luat hotararea de a autoriza doar brokerii de asigurare care indeplinesc, printre alte conditii, si pe cea a detinerii unei polite de raspundere profesionala a carei limita minima de acoperire este echivalentul in lei a 100.000 euro (circa 2,75 miliarde lei). Ca orice polita de acest tip, si cea incheiata de brokeri acopera „eroarea si/sau omisiunea aparuta in actul profesional”. „Se poate intampla, de pilda, ca brokerul sa uite sa reinnoiasca o polita care a expirat sau sa omita sa aplice o anumita clauza prevazuta in contract. Sunt doar doua dintre cazurile simple, dar care pot provoca mari prejudicii asiguratului”, declara Valeriu Rosu, directorul general al KaRo Servicii de Asigurari.
Cum s-a ajuns la stabilirea limitei minime de raspundere la 100.000 euro? „inainte de a lua o decizie, CSA a cerut parerea membrilor UNSICAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari), organismul care reprezinta interesele celor mai importanti brokeri de asigurari. „Membrii Uniunii au propus o limita de 40.000 euro, desi au fost voci care au considerat-o chiar prea mare pentru piata romaneasca”, declara Valentin Tuca, presedintele UNSICAR si directorul general al Marsh SRL. Suma era insa departe de asteptarile membrilor Comisiei, acestia fiind decisi, inaintea consultarilor, sa nu accepte mai putin de 400.000 euro.
Solutia finala se pare insa ca multumeste pe toata lumea. „Daca ne uitam in jur, vedem ca in tarile europene limita minima de raspundere profesionala pentru brokerii de asigurari este mult mai mare. in Marea Britanie, de exemplu, aceasta este de un milion de lire sterline, iar mai aproape de noi, in Ungaria, depaseste 200.000 USD”, spune Valeriu Rosu. Pe de alta parte, volumul afacerilor intermediate de brokerii romani este mult mai mic decat in alte tari, astfel ca raspunderea acestora nu poate fi aceeasi cu cea practicata la nivelul pietelor dezvoltate. „Pentru brokeri, limita minima fixata de CSA ar trebui sa fie doar un indicator orientativ. in functie de portofoliu si de expunerile la risc ale afacerilor incheiate, fiecare companie de brokeraj ar trebui sa-si stabileasca singura valoarea contractului de raspundere profesionala” – opineaza Valentin Tuca.
intrebarea care se pune este insa cate dintre companiile de asigurari de pe piata au capacitatea de a administra polite cu limite de raspundere atat de mari, cum sunt cele incheiate de brokeri. „Nu sunt multe, opineaza Valeriu Rosu. Noi am luat deja legatura cu cateva societati si, dintre toate, Allianz, Generali si AIG s-au aratat diponibile sa incheie astfel de polite.”
Contractul de raspundere profesionala nu este insa singurul document cerut de CSA pentru autorizarea brokerilor de asigurari. Acestia vor trebui, in plus, sa aiba un capital social minim varsat de 150 milioane lei si sa nu presteze alte activitati in afara celei de brokeraj. in plus, conducatorul executiv al unei companii de brokeraj va trebui sa aiba o experienta de cel putin trei ani in domeniul asigurarilor.
Norme pentru autorizarea brokerilor de asigurare (nr. 4/2001)
Art. 1. in temeiul prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, brokerul de asigurare este persoana juridica romana sau straina, autorizata in conditiile acestei legi, care pentru clientii sai – asigurati sau potentiali asigurati – negociaza sau incheie contracte de asigurare si acorda alte servicii in legatura cu protectia impotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.
Art. 2. in vederea obtinerii autorizatiei de functionare, brokerul de asigurare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
b) sa aiba in vigoare un contract de asigurare de raspundere civila profesionala, cu o limita minima de acoperire echivalentul in lei a 100.000 euro, iar conditiile minime ale acestui contract trebuie sa fie in concordanta cu prevederile art. 10 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.