Liderii G20, care se vor reuni la Londra, pe 2 aprilie, vor stabili, pentru prima data, reguli internationale privind remuneratiile bancherilor, potrivit declaratiei prim-ministrului britanic, Gordon Brown.
Oficialul britanic a criticat cu aceasta ocazie lipsa de reglementare a sistemului finciar din ultimii ani.
„Veti vedea joi, la summitul G20 ca, pentru prima data, economiile din intreaga lume se vor punde de acord cu privire la o serie de reguli internationale privind platile bancherilor”, a declarat Brown.
„Cu alte cuvine, fiecare tara va semna un set de reguli care vor fi aplicabile in sectorul bancar global”, a mai explicat premierul britanic.
Brown a declarat, de asemenea, ca dificultatile aparute in sectorul financiar au determinat liderii G20 sa ia decizia adoptarii unor regului internationale privind intregul sistem bancar.
„Odata ce vom elimina paradisurile fiscale, vom putea indeparta si practicile incorecte, astfel incat sa existe regului global, nu doar regului ce se aplica in unele state si in altele nu”, a mai spus Gordon Brown.
Acesta s-a declarat increzator si in privinta stabilirii unor regului economice internationale care sa relanseze economia mondiala si sa previna o noua recesiune globala.
Sursa: Daily Telegraph