„Sunt recunoscătoare că pot cunoaște acest tip de dragoste”
Emma Heming Willis a postat imaginea pe Instagram. Alături de ea și de fiicele actorului s-a aflat și fosta soție a lui Bruce Willis, actrița Demi Moore. Deși au divorțat în 2000, cei doi au rămas foarte apropiați, având trei fiice împreună. Emma a scris: „Sunt recunoscătoare că pot cunoaște acest tip de dragoste. Vă doresc tuturor să aveți o Zi a Recunoștinței fericită”.
Bruce Willis are trei fiice – Tallulah, 29 de ani, Scout, 31 de ani și Rumer, 34 de ani, cu Demi Moore. De asemenea, este tatăl lui Mabel, în vârstă de 11 ani, și al lui Evelyn, în vârstă de 9 ani, din mariajul cu a doua soție.
Demența frontotemporală de care suferă Bruce Willis nu poate fi tratată, fiind vorba despre o maladie degenerativă, iar familia sa nu-şi mai dorește decât să poată duce acum o „viață demnă”.
Această afecțiune este una dintre cele mai frecvente forme de demență la persoane care nu au împlinit încă 60 de ani. Anual, sunt raportate circa un milion de noi cazuri la nivel mondial și, din păcate, ca la orice boală degenerativă, daunele sunt ireversibile.
Sprijin neclintit al fostei și actualei soții
Emma Heming Willis este un pilon de susținere pentru actorul diagnosticat cu demență frontotemporală (FTD). Boala e o tulburare neurologică gravă, care afectează, în principal, lobii frontali și temporali ai creierului. Ea participă activ la seminarii și congrese pe tema FTD pentru a fi cât mai bine informată.
Pe Instagram, își informează urmăritorii cu privire la progresele soțului și își împărtășește gândurile despre evoluția stării lui. Postările ei prezintă adesea imagini cu celebrul actor, în diverse ipostaze, lăudând micile progrese.
Demi Moore, care a continuat să țină legătura cu el și după divorțul lor și a fost mereu prezentă lângă actor în toată această perioadă dificilă.
Un apropiat al actriței a declarat pentru revista OK: „Demi a fost ca o stâncă, sprijinindu-l pe Bruce. Ea este pe deplin angajată, fiind prezentă lângă el 24 de ore din 24 în toată această perioadă provocatoare.”
Cum se manifestă demența frontotemporală
Demența frontotemporală este caracterizată printr-o serie de tulburări ale creierului care afectează zone asociate cu personalitatea, comportamentul și limbajul. Apare adesea la persoanele cu vârsta între 40 și 60 de ani.
FTD poate manifesta diverse simptome în funcție de regiunile cerebrale afectate. Dificultățile de comunicare, provocările de înțelegere și neînțelegerea instrucțiunilor sunt manifestări comune.
Acumularea anormală de proteine în cogniția socială poate duce la modificări comportamentale, scăderea empatiei, a motivației, a înțelegerii și chiar la anomalii ale funcției motorii, cum ar fi dezechilibrul și problemele vizuale.