România ar putea să facă obiectul unei investigaţii din partea Comisiei Europene pentru neîndeplinirea criteriilor de independenţă politică a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Comisia de cultură şi mass-media a Senatului a dat aviz favorabil propunerii legislative ca CNA să aibă 13 membri, propunerea urmând să fie votată de plenul Senatului săptămâna aceasta. Membrii CNA vor fi numiţi anul viitor.
Pe de altă parte, Viviane Reding, comisarul european pentru societatea informaţională şi media al CE, a declarat, pentru Capital, că dacă se confirmă ingerinţa politicului în audiovizual, România este pasibilă de sancţiuni. „Vom analiza dacă instituţia de reglementare a audiovizualului din România este independentă faţă de politic, deoarece pluralismul media cere ca reglementarea să fie independentă“, a declarat Reding.
Dacă un stat membru se găseşte „în stare de infracţiune în raport cu directiva televiziunii fără frontiere“, comisarul european poate cere deschiderea procedurilor de sancţiune pentru încălcarea legislaţiei europene.
Parlamentul întârzie din luna septembrie 2006 numirea a şase membri CNA, din cauza neînţelegerilor dintre politicieni în privinţa persoanelor din noua componenţă a autorităţii din audiovizual. Cearta are ca rezultat blocarea, de trei luni, a activităţii acesteia.