O misiune comună a Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale a fost în Bucureşti între 20 octombrie şi 1 noiembrie pentru a evalua implementarea politicilor convenite în cadrul programului de asistenţă multilaterală pentru România în valoare de EUR 20 miliarde.
Serviciile Comisiei Europene au concluzionat că dacă măsurile specifice agreate cu autorităţile sunt implementate, condiţiile pentru plata celei de a patra tranşe a programului UE de asistenţă a balanţei de plăţi (EUR 1,2 miliarde) vor fi îndeplinite. Măsurile care urmează să fie implementate includ adoptarea bugetului pe 2011 şi promulgarea legii salarizării unice şi a legii pensiilor, aşa cum au fost agreate între serviciile Comisiei şi autorităţi.
De asemenea autorităţile au convenit să lucreze împreună cu Parlamentul pentru a garanta că Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 ameliorează transparenţa şi protejează drepturile consumatorilor, dar în acelaşi timp protejează stabilitatea sistemului financiar, şi este în deplină concordanţă cu Directiva UE 2008/48/EC. De asemenea, autorităţile vor asigura că Banca Naţională rămâne singura agenţie autorizată să reglementeze activitatea de creditare a băncilor.
Activitatea economică ar trebui să se amelioreze către sfârşitul anului, cu creştere economică negativă în 2010 (în jur de -2%), dar care va deveni pozitivă în 2011 (în jur de 1½%). După o creştere bruscă datorată creşterii TVA în luna iulie din acest an şi a preţurilor mai mari la alimente, inflaţia ar trebui să scadă spre 3% în cursul lui 2011.
Misiunea a concluzionat de asemenea că ţinta de deficit de 7,3% din PIB în termeni ESA (6,8% din PIB în termeni cash) poate fi atinsă în 2010. Guvernul ar trebui să prezinte în curând propunerea de buget pentru 2011 cu o ţintă de deficit de sub 5% din PIB în termeni ESA (4,4% în termeni cash). Misiunea salută angajamentul continuu al autorităţilor de a reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB (în termeni ESA) în 2012 şi de a continua reforme structurale ambiţioase. Promulgarea legii salarizării unice şi implementarea reformelor în sistemul de sănătate vor fi paşi cruciali în această privinţă.
În sectorul financiar, îmbunătățirea regimului de finanţare şi a structurii de guvernanţă a fondului de garantare a depozitelor a fost un important pas înainte. Cu toate acestea, s-au realizat progrese limitate în ceea ce priveşte reducerea arieratelor în întreprinderile de stat care realizează pierderi şi sunt necesare mai multe eforturi pentru a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene prin prioritizarea proiectelor de investiţii.
Misiunea va raporta constatările sale Comisarului pentru Afaceri Economice şi Financiare şi va consulta Comitetul Economic şi Financiar. Sub rezerva acordului acestora şi a implementării satisfăcătoare a măsurilor suplimentare agreate, Comisia va elibera a patra tranşă a împrumutului UE către România.
Bruxelles-ul aşteaptă raportul experţilor ca să trimită bani în România
1 noiembrie 2010, 16:06
Ultima modificare în 1 noiembrie 2010, 18:06
O misiune a serviciilor Comisiei Europene în România a concluzionat că, dacă măsurile specifice agreate cu autorităţile sunt luate, condiţiile pentru plata celei de a patra tranşe a programului UE de asistenţă a balanţei de plăţi (EUR 1,2 miliarde) vor fi îndeplinite.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- La Constanţa, poluare cu păcură scursă dintr-o conductă a societăţii Oil Terminal
- România trece la ora de iarnă
- Militari nord-coreeni au tras focuri de armă în direcţia Coreei de Sud
- “Proiect pentru România”, cea mai nouă emisiune B1 TV
- Studiu: Unul din şapte români de la oraş a fost victima unui furt
- Beijingul acuză Tokio de „deteriorarea” atmosferei
- Oprescu, despre Netcity: Bucureştenii au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi
- Poliţiştii britanici învaţă să prindă criminalii cu ajutorul Facebook
- Şomajul din zona euro a atins maximul de la crearea monedei unice
- Laureat al Premiului Nobel pentru Pace: Nu trebuie să ne grăbim să revenim la normalitatea de dinaintea crizei