”Da, noi excludem o restructurare”, a precizat Olli Rehn, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la încheierea reuniunii de două zile a miniştrilor de finanţe europeni, desfăşurată la Godollo, lângă Budapesta, după cum relatează AFP.
”Avem un program solid şi noi lucrăm pe baza acestui program. El are la bază o analiză foarte minuţioasă în privinţa viabilităţii datoriei”, a adăugat el, referindu-se la programul de ajustare a finanţelor publice prevăzut de Grecia în schimbul ajutorului financiar extern.
”Avem un program şi noi aplicăm programul”, a afirmat la rândul său preşedintele Băncii Centrale Europene, (BCE), Jean-Claude Trichet.
Săptămânalul german Der Spiegel a scris recent că miniştrii de finanţe din zona euro au abordat problema unei eventuale restructurări a datoriei Greciei în cadrul unei conferinţe telefonice la 2 aprilie cu Jean-Claude Trichet şi Olli Rehn.